Biografie

Geraldine Leigh Chaplin, născută la data de 31.07.1944, actriță și fiică a lui Charlie Chaplin. Geraldine Chaplin s-a născut în Santa Monica, California, ca prim copil al cuplului Charlie Chaplin și Oona O'Neil-fiica lui Eugene O'Neil și a lui Agnes Boulton. A fost educată la o școală-internat din Elveția unde a învățat să vorbească fluent franceza și spaniola, ceea ce s-a văzut bine în prestațiile ei din filmele regizorului spaniol Carlos Saura, primul ei soț cu care a avut o relație de 12 ani. S-a căsătorit în 2006 cu vechiul ei partener, chilianul Patricio Castilla. Are doi copii, Shane născut în 1974 ca fiu al lui Saura și Oona născută în 1986 ca fiică a lui Castilla.

Geraldine este soră vitregă cu Sydney Chaplin, Charles Chaplin Jr. și Norman Chaplin. Geraldine locuiește majoritatea timpului în casa ei de lângă plajă, în Miami, Florida.

Când avea opt ani apare în primul ei film, Limelight, regizat de tatăl ei. Când a renunțat la visul de a deveni balerină, l-a urmat pe tatăl ei în actorie. David Lean a ales-o să joace în rolul Tonyei din filmul Doctor Zhivago (1965). În anii '70 apare în mai multe filme ale regizorului Robert Altman. De asemenea, a jucat în nouă filme regizate de Carlos Saura. A jucat rolul bunicii ei, Hannah Chaplin în filmul biografic despre viața tatălui ei Charlie Chaplin, iar în 2010 a putut fi văzută în rolul țigăncii Maleva din filmul The Wolfman.