Gert Fröbe, pe numele complet Karl-Gerhart Fröbe, s-a născut la data de 25.02.1913, în Oberplanitz, azi Zwickau, Saxonia, Germania, și a decedat în urma unui infarct, la data de 05.09.1988, în Munchen, Bavaria, Germania. A fost fiul lui Otto Johannes Fröbe, un cizmar, și al soției sale, Alma. A fost actor și violonist talentat, care a înregistrat peste 100 de apariții în film, multe dintre ele producții în limba germană. A devenit un artist de talie internațională jucând rolul Auric Goldfinger, alături de Sean Connery, în spectaculosul film „James Bond”, Goldfinger (1964). Datorită accentului său german, vocea lui a fost dublată de actorul englez, Michael Collins. Deși perceput în mod obișnuit ca având inimă rece și ca fiind lipsit de umor, din contră, Fröbe a fost un om jovial și un interpret de comedie minunat. Talentele sale au fost demonstrate cel mai bine în Berliner Ballade (1948), Der Tag vor der Hochzeit (1952), Acei oameni minunați și mașinile lor zburătoare (1965), Chitty Chitty Bang Bang (1968). Fröbe l-a mai portretizat pe detestatul detectiv Kras / Lohmann care îl urmărește pe răul Dr. Mabuse în Die 1000 Augen des Dr. Mabuse (1960), Im Stahlnetz des Dr. Mabuse (1961), Testamentul lui Dr. Mabuse (1962). În plan personal, el a fost căsătorit cu: Clara Peters, din 1937 până în 1953; au divorțat; au avut un copil, un fiu, Utz; cu Hannelore Görtz, din 1953 până în 1959; au divorțat; cu Tatjana Iwanow, din 1959 până în 1962; au divorțat; au avut un copil, Andreas Seyferth, de fapt fiul ei, adoptat de Gert în 1969; cu Beate Bach, din 1962 până în 1968, la moartea ei; cu Karin Pistorius Frobe, din 1970 până în 1988, la moartea lui. Au avut un copil, Beate Frobe, fiica acestei soții, adoptată de Gert în 1978. A primit multe critici în 1965, când s-a dezvăluit că a fost membru al partidului nazist din Germania din 1929 până în 1937. Apoi s-a dovedit că a ajutat doi evrei să părăsească Germania. Datorită trecutului său, când a fost membru al partidului nazist, filmul Goldfinger (1964) a fost interzis în Israel timp de câteva luni, până când un evreu, Mario Blumenau, a informat Ambasada Israelului la Viena că viața lui și a mamei sale au fost salvate atunci când Frobe i-a ascuns de naziști. Actorul a fost înmormântat în Cimitirul Waldfriedhof din Icking.