Biografie

Harris Dickinson s-a născut la 24.06.1996, în Leytonstone, East London, Anglia, Marea Britanie. A crescut în Highams Park. La șaptesprezece ani, a abandonat școala, unde încerca să studieze filmul și teatrul. Dickinson aproape că optase pentru o carieră în Royal Marines, când a fost convins să se întoarcă la teatru de către profesorul său la RAW Academy din Londra. Actor activ din 2013, el s-a remarcat în rolul Frankie din filmul Beatch Rats (2017) pentru care a fost nominalizat la Independent Spirit Award pentru cel mai bun rol principal masculin și la Gotham Independent Film Award. A continuat cu rolul John Paul Getty III din serialul de dramă Trust (2018), a jucat în filmele: The Darkest Minds (2018), Maleficent: Mistress of Evil (2019), The King's Man (2021, rolul Conrad Oxford pentru care a fost nominalizat la premiul BAFTA), Triangle of Sadness, Where the Crawdads Sing (ambele în 2022). În 2019, a dat voce personajului Gurjin din seria The Dark Crystal: Age of Resistance. În 2022, a fost distribuit în serialul limitat Retreat. În 2023, Dickinson a jucat în Scrapper, rolul lui Jason, un tată înstrăinat care reia legătura cu fiica sa. Filmul a fost scris și regizat de Charlotte Regan și a avut premiera la Festivalul de Film Sundance din 2023.