Actorul Harry Lennix crește la Chicago, în sânul unei familii catolice. De mic are ambiția să devină primul papă de origine afro-americană. Foarte repede, cei din jurul său remarcă faptul că are un talent înnăscut pentru comedie. Dându-și seama că poate captiva foarte repede audiența, își schimă planurile la 180 de grade și se decide să devină actor. Este un student foarte serios care face parte din trupa de teatru a univeristății din Northwestern unde este încurajat să își dezvolte talentul nativ. După ce obține diploma, se mută la Los Angeles iar prima oportunitate i se oferă în 1992 când obține un rol în comedia Mo’ Money. Urmează câteva roluri mai mici până obține un rol mai important în serialul ER. Actorul va avea o carieră foarte strălucită atât pe micul cât și pe marele ecran. Joacă în Ally McBeal, Diagnosis Murder, The Practice, Judging Amy, Dollhouse, dar și în filme bune pe marele ecran: drama istorică Titus, Collateral Damage din 2002, The Human Stain, The Matrix Revolutions sau Barbershop 2: Back in Business. Este pasionat de ceea ce face și asta se vede și în Suspect Zero, Ray sau 24. În 2016 va juca în Timeless și Batman v Superman: Dawn of Justice.