Biografie

Născut și crescut în Perth, Australia, el s-a înscris într-un teatru local pe când avea doar zece ani. La vârsta de 16 ani și-a părăsit orașul natal pentru marele oraș Sydney cu scopul de a-și făuri o carieră. Curând avea să obțină câteva roluri în seriale de televiziune australiene.

Și-a continuat cariera de actor de teatru ca membru al companiilor Globe Shakespeare Company și Midnight Youth Acting Company. În paralel a deținut roluri secundare în câteva filme independente, printre care Two Hands, care a fost ales ’Cel mai bun film’ și i-a adus lui Ledger premiul pentru ’Cea mai bună interpretare’ la Australian Film Institute în 1999.

În 1997, Ledger a deținut rolul principal în serialul produs de Universal și Fox Television, Roar, alături de Keri Russell, care s-a filmat în Queensland, Australia.

După apariția în acest serial, Ledger a plecat în Statele Unite și a deținut rolul principal în filmul de lung-metraj 10 Things I Hate About You (10 chestii nu-mi plac la tine), varianta modernă a piesei lui William Shakespeare: Taming of the Shrew (Îmblânzirea scorpiei).

Cel mai controversat film al actorului a fost Brokeback Mountain din 2006, în care a interpretat un cowboy gay care se lupta cu societatea plină de prejudecăți și încearca să mențină relația amoroasă cu iubitul lui, interpretat de către Jake Gyllenhaal. În ciuda subiectului neobișnuit, filmul i-a adus nenumărate nominalizări și premii.

În 2008 a apărut în filmul Cavalerul Negru, sequel-ul lui Batman: Începuturi, în rolul Joker-ului, inamicul lui Batman. Filmul a avut un succes incredibil și i-a adus actorului 33 de premii, printre care un premiu BAFTA și un Oscar.

La scurt timp după terminarea filmărilor la Cavalerul Negru, a fost găsit fără suflare în aparatamentul lui din Manhattan, decesul fiind datorat unei combinații nefericite de medicamente. După moartea acestuia, în 2009, a fost lansat filmul Imaginariumul Doctorului Parnassus, la care Heath nu reușise să termine decât jumătate din filmări. Filmările cu el au fost păstrate, iar scenariul a fost adaptat în așa fel încât actorii Johnny Depp, Jude Law și Colin Farrell să îi poată lua locul în scenele nefilmate încă.