Biografie

Fiul unor proprietari de lanțuri de hotel, tânărul Helmut refuză categoric să o ia pe urmele părinților săi. Pleacă la Londra, unde are joburi diverse. Începe să lucreze ca ospătar pentru a-și plăti studiile din domeniul artelor dramatice. După ce are câteva roluri secundare în filme din Franța sau Italia, cariera sa începe cu adevărat în 1964. Obține un rol în filmul La Ronde al lui Roger Vadim, apoi este reperat dintr-o mulțime de figuranți de către Luchino Visconti, în timp ce lucra la filmul său, Sandra. O întâlnire hotărâtoare pentru cariera sa. Datorită frumuseții sale, Helmut Berger devine muza acestuia și începe cu ajutorul lui o carieră foarte înfloritoare. Începe să joace în cele mai mari fime sub direcția sa: se deghizează în Marlene Dietrich în filmul La Caduta degli dei, într-un homosexual și alienat în Ludwig din 1972 sau într-un gigolo în filmul Gruppo di famiglia in un interno.

În paralel lucrează cu alți mari realizatori la filme precum The Garden of the Finzi-Continis . După moartea lui Visconti în 1976, traversează o perioadă mai dificilă. Cariera sa stagnează din cauza drogurilor și a alcoolului, dar și a rolurilor ambigue cu care a fost obișnuit astfel că obține doar roluri ale unor personaje bulversate din cauza sexualității. Îl joacă pe Dorian Gray și obține din nou roluri de gigolo. În anii 1980 este destul de rar prezent pe marele ecran, devenind victima imaginii sale de actor pervers. În 1990 revine în The Godfather Part III dar se limitează mai mult la roluri mici în seriale de televiziune. În 2008 și 2011 a jucat în două filme germane ia în 2016 revine în forță cu Timeless.

După ce a pierdut compania regizorului Luchino Visconti, actorul a încercat să se sinucidă administrându-și o supradoză, în 1977. A avut și o soție din 1994, Francesca Guidato, dar s-au separat.