Mare actor de comedie din perioada comunista s-a nascut pe 13 februarie 1922 in Belint/Timis, fiind unicul fiu al familiei. A jucat pe scena Teatrului de RevistaConstantin Tanase", interpretand numeroase roluri in piese si scenete, mult apreciate de publicul vremii: Fara manusi, Revista 58, Un baiat iubeste o fata, Ocolul pamantului in 30 de melodii, Cer cuvantul la diverse, Se cauta o vedeta etc., alaturi de nume mari in Teatrul de Revista: Stela Popescu, Arsinel, Puiu Calinescu etc.
In film, a colaborat cu regizori ca Aurel Miheles si Gheorghe Naghi (Telegrame/1959), Ion Popescu Gopo (O poveste obisnuita...o poveste ca-n basme/1959, S-a furat o bomba/1961, Pasi spre luna/1963, Comedie fantastica/1975 ), Paul Calinescu (Titanic Vals/1964), Pierre Bokor (Tufa de Venetia/1977) etc.
A executat ani lungi de detentie, ca detinut politic, la sinistrul canal Dunare - Marea Neagra, acesta fiind cel mai dramatic rol al vietii sale care l-au facut un om echilibrat, singuratic si lipsit de veselie, capabil de necazuri si tristeti de neimaginat. Cei care l-au cunoscut vorbesc despre talentul, farmecul si inteligenta sa, dar si despre cat de slab putea sa fie – in sensul ca era numai piele si os.
Teatrul, Filmul, Televiziunea l-au obligat sa-si puna masca, sa devina mai comic decat textele pe care le interpreta, sa fie indragit si apreciat de marele public.
Pe timpul evenimentelor din 1989, in 24 decembrie 1989, actorul insotit de surorile Vica si Milica Gavriliuc, indreptandu-se cu autoturismul spre Palatul Telefoanelor a fost tinta tirurilor de foc ale armatei si a fost omorat in masina, trupul sau fiind descoperit abia pe 27 decembrie cand s-a consemnat si decesul acestuia.
Este inmormantat in Cimitirul Eroilor Revolutiei din Bucuresti.