Biografie

Ileana Iordache-Streinu s-a născut la 1 iulie 1930, la Găești, acolo unde tatăl său, Vladimir Streinu, era profesor, copilărind alături de Barbu Cioculescu. În 1953 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, fiind angajată, din acel an și până în prezent, la Teatrul Național I.L. Caragiale București, al cărei societar de onoare este (din 2004). A interpretat roluri de răsunet din dramaturgia universală și națională, lucrând cu regizori precum Sică Alexandrescu, Alexandru Finți, Horia Popescu, Ion Cojar, Andrei Șerban ș.a. A participat în turnee în țară și în străinătate (ultimele în Franța, 1996, și Grecia, 1997). A jucat și în câteva filme (Pe răspunderea mea, regia Paul Călinescu, Mofturi 1900, regia Jean Georgescu, Pantofiorul Cenușăresei, regia Jean Georgescu, Bad Blood, Carlton Production-Londra, 1998). Este laureată a Premiului Teatrului Național din București pe anul 1984.

Ileana Iordache, actriță de teatru, film, televiziune, a mai jucat în filme, precum: Tănase Scatiu (1976), Regina (2008), Aniela (2009), Moștenirea (2010). Începând din 2004 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București. În plan personal, Ileana Iordache a fost căsătorită cu scriitorul Radu Tudoran (autorul romanului Toate pânzele sus, pe numele real Nicolae Bogza, fratele scriitorului Geo Bogza). Actrița Ileana Iordache a încetat din viață la 13 septembrie 2021, în vârstă de 91 de ani.