Biografie

Nascuta 11 Martie 1931, București. Fiică a unui general rus albgardist și descendentă a lui Dimitrie Bolintineanu, Ilinca a emigrat în 1975 în SUA impreuna cu sotul, actorul Ovid Teodorescu. Partenera de duo a lui George Bunea (5 aug 1930 Bunești, Argeș – 11 nov 2018, București) ILINCA CERBACEV, a cunoscut un drum îndelungat până la consacrare dar a devenit o vedetă. A debutat ca membră a trupei Teatrului de revistă Constantin Tănase, dar a triumfat în cadrul Festivalului de muzică de la Mamaia, începând cu anul 1965. Maniera interpretativă a Ilincăi, fizicul ei plăcut, dar mai ales vocea specific timbrată au atras atenția compozitorilor importanți ai muzicii ușoare românești, care i-au oferit partituri importante, pe care și artista le-a transformat în șlagăre: Cântec simplu de Elly Roman (charleston), N-am știut să te păstrez de Noru Demetriad – antrenantă bossa novă, (ambele distinse cu premii la Mamaia),  Mamaia au revoir și Tu ești omul potrivit pentru mine, tot ale lui Demetriad, Prima chemare, Marea cântă de Paul Urmuzescu ori Luna shake și Copăcel, copăcel de Vasile Veselovschi. Și George Grigoriu și Sile Dinicu au scris pentru ea (Săniuța dragostei respectiv E primăvară-n viața mea). Ilinca Cerbacev a colaborat mult cu orchestra Electrecord, cu formația lui Horia Moculescu, cu orchestra dirijată de Jean Ionescu. Publicul o aprecia, aplaudându-i performanțele, majoritatea pe gustul său.A întreprins turnee în Rusia, Franța, Germania, ca solistă a numitelor formații muzicale. A evoluat în recitaluri și concerte alături de Margareta Pâslaru, Aurelian Andreescu, Cristian Popescu ș.a. Numele ei s-a înscris o vreme apreciabilă în programele radioului național.