Biografie

Actrița Ilinca Goia s-a născut pe 6 martie 1969, în București, în familia unei profesoare și a unui inginer. Are un frate mai mare.
A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București în 1992, la clasa profesorilor Florin Zamfirescu și Doru Ana.
Pasionată de teatru din adolescență, a colaborat cu Teatrul Podul și a jucat în 2 spectacole regizate de Cătălin Naum, în rolul Julietei din "Romeo și Julieta" de William Shakespeare (1988) și al Oanei din "Ștefan Vodă" după Barbu Ștefănescu Delavrancea (1987).
După absolvire a jucat pe scena Teatrului Național, pe care juca deja din 1989. Printre rolurile avute se numără: Liza - "Vassa Jeleznova" de Maxim Gorki, Aldonza - "Omul din La Mancha" de Dale Wesserman, Aglăița - "Mofturi la Union" după I.L. Caragiale, Mașa - "Trei surori" de A.P. Cehov, Alexandrina - "Crimă pentru pământ" după Dinu Săraru, Velma Kelly - "Chicago" de Maurine Dallas Watkins, Cocoana Smaranda - "Molto, gran' impressione" de Romulus Vulpescu, Diane - "Tectonica sentimentelor" de Eric Emmanuel Schmitt, etc.
La teatrul LD Globe Theatre din San Diego a urmat cursuri de teatru clasic și a interpretat rolul Anna - "Scripcarul pe acoperiș" de John Kander și Fred Ebb, la Teatrul Constantin Nottara a jucat în Nora - "O casă cu păpuși" de Henrik Ibsen, Camelia - "Acești nebuni fățarnici" de Teodor Mazilu, Nicole - "Scenariul" de Martin Crimp.
A debutat în cinematografie în 1988, cu rolul Martei din "Rochia albă de dantelă" (1988), regia Dan Pița, apoi a jucat în "Frica ascunsă" (1993), "Craii de Curtea Veche" (1994), "Copilul Midas" (1995), "Profanii" (1996), "Triungiul morții” (1997), "Talisman" (1998), "Sindromul Timișoara" (1999), "These" (2000), "Dracula Resurection" (2002), "Ce lume veselă" (2002), "Femeia visurilor" (2005).
S-a remarcat și la televiziune în "Ultima oră" de Mihail Sebastian (1993), "Aranca" de Cezar Petrescu (1995), "Șarpele" de Mircea Eliade (1996), "Lacrimi de iubire" (2005), "Om sărac, om bogat" (2006).
S-a specializat în musical la New York, pe Broadway, la Academia Americană de Music-hall și Artă Dramatică. Este societar de onoare al Teatrului Național.
Ilinca Goia este căsătorită cu regizorul Dominic Dembinsky și are 1 fiu.