Un actor de mare valoare si la fel de bun si in comedie si in drama.
stricted
pe 24 Septembrie 2016 11:14
Ion Sapdaru a devenit faimos datorita rolurilor de exceptie interpretate in filmele "A fost sau n-a fost?", "Hartia va fi albastra", "Calatoria la oras", "California Dreamin" sau "Bora Bora".
narcisa.vornicu
pe 09 Ianuarie 2014 12:03
Este un Regal sa ai un regizor ca Ion Sapdaru ! Multumesc din suflet pentru rolurile frumoase pe care le-am facut impreuna ! Un Om extraordinar , artist total : scriitor , actor, scenarist , regizor si un generos suflet ! Un Maestru al Artei ! Jos palaria !
Pitbull
pe 05 August 2012 12:39
Apare uneori, ca din neant, câte un actor care te face să te întrebi: Dom'le, unde-a stat ăsta ascuns până acum? De ce nu l-am văzut? De ce nu l-au văzut? Au avut ceaţă pe ochi...? Aşa s-a întâmplat, acum treizeci şi patru de ani, cu Zaharia Volbea, de la Bârlad, descoperit de Mircea Daneliuc în "Ediţie Specială"... La fel a fost şi cu Tănase Cazimir, de la Satu-Mare, devenit aproape de apusul vieţii halucinantul criminal din "Un om în loden"... Ce să mai vorbim de Vali Uritescu, care după ce aproape două decenii nu se dezlipise de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, a explodat pe scena de la Bulandra...?
Un eveniment similar l-a constituit apariţia în peisajul filmului românesc a lui Ion Sapdaru, (născut în 4 august, 1961, în comuna basarabeană Droţcaia), realizată aproape simultan în patru filme de referinţă, dintre cele care au dat tonul Noii Cinematografii Româneşti: "A fost sau n-a fost" (2006, Corneliu Porumboiu), "Hârtia va fi albastră" (2006, Radu Muntean), "California Dreamin' (nesfârşit)" (2007, Cristian Nemescu) şi "Patru luni, trei săptămâni şi două zile" (2007, Cristian Mungiu) - după ce fusese descoperit de Corneliu Porumboiu, care l-a distribuit în două roluri de scurt-metraj: beţivul din "Pe aripile vinului" (2002) şi Gigi din "Călătorie la oraş" (2003).
Ion Sapdaru este acel gen rar de actor care îmbină, în creaţiile sale, coerenţa şi diversitatea. Pe de o parte, toate rolurile lui se aseamănă (dar nicidecum în sens stereotip, ci ca marcă a unei personalităţi artistice solide şi precis conturate), având în comun starea de om simplu, onest, nu prea deştept dar cu oarecari pretenţii, şi foarte vulnerabil. În acelaşi timp, însă, fiecare este un personaj aparte, conturat în nuanţe fine şi tuşe subtile, Ion îmbinându-şi întotdeauna echilibrat instinctul fără greş şi inteligenţa creatoare, pentru a completa portrete cât mai individualizate. Ceea ce-l caracterizează este o capacitate cu totul specială de a face să fuzioneze comedia discretă, cu componente satirice, şi un tulburător fior tragic.
Bunăoară Crăciun, din "Hârtia va fi albastră" - personaj construit după un model real, cu care însă actorul nu a avut de-a face, filmul reconstituind evenimentele după vreo cincisprezece ani de la consumarea lor. Noi, cei care am trăit acea halucinantă noapte de 21-22 decembrie, 1989, indiferent în care loc al Bucureştiului sau al ţării ne-am fi aflat, am recunoscut imediat profilul revoluţionarului spontan, inflamat, hiperactiv, cu glasul făcut ferfeniţă de scandări, gata să împuşte pe oricine şi să fie la rândul lui doborât (ceea ce s-a şi întâmplat de-atâtea ori, în realitate), de-a lungul diversiunii protofeseniste cu aşa-zişii terorişti ceauşişti. Remarcabil este faptul că, în virtutea concepţiei regisorale care se prevala aproape complet de cadrele strânse, înscriindu-şi toate personajele mai mult ca pe nişte figuri generice într-un tablou de ansamblu, Ion Sapdaru a reuşit să impună acest portret fără a beneficia de prim-planuri, de iluminare, de o bună vizibilitate a feţei sau măcar de răgazul unor mizanscene statice - numai din cadre largi (preponderent planuri americane, întregi şi generale) şi agitate, compuse în clar-obscururi, şi cu chipul pierdut sub o căciulă - marcă definitorie a actorului adaptabil, care ştie să-şi folosească în gamă completă toate mijloacele de expresie.
La antipozi se situează primarul din "California Dreamin' (nesfârşit)" - compoziţie de o complexitate liniştită, paginată larg, reproducând tipul de funcţionar public mărunţel dar plin de sine, prostuţ dar cumsecade, simpatic dar şi exasperant în ignoranţa lui cu ştaif, căruia actorul i-a imprimat şi de această dată o notă indiscutabilă de originalitate.
Pe aceeaşi linie se înscrie şi enervantul doctor Rusu, din "Patru luni, trei săptămâni şi două zile" - un rol cu totul special, prin faptul că apare numai în acel faimos plan-secvenţă fix cu personajele grupate în jurul Otiliei, la masa aniversară. Personajul, la fel ca majoritatea celorlalte din mizanscenă, e oarte puţin vizibil, fiind plasat cu precizie pe limita din dreapta a cadrului, de unde intră în imagine doar rar şi parţial, pentru a-şi debita inepţiile despre cât de bună e armata şi cum te face ea om, despre eroica lui copilărie la ţară cu bătălii pentru mămăliga familială, şi despre modelul de educaţie conform căreia nimeni n-ar trebui nici mort să-şi aprindă ţigara în faţa unor persoane mai presus de el - cu aceeaşi marcă inconfundabilă a propriei sale ironii robuste, aici sublimată în economia de mijloace a câtorva apariţii scurte din profil, însoţite de gesturi şi de replicile strecurate prin rumoarea generală a petrecerii.
Firesc, după acest impetuos debut multiplu, Ion Sapdaru a devenit o prezenţă aproape permanentă pe ecranele noastre, devenind Teo Dobrescu din filmele de televiziune "Contra timp" (2008) şi "Contra timp 2" (2009), de Virgil Nicolaescu şi Jesús de Cerro, Sandu din "Weekend cu mama" (2009, Stere Gulea), secretarul de stat din "Întâlniri încrucişate" (2009, Anca Damian), interlopul rus din "Concertul" (2009, Radu Mihăileanu), Pandele din "Francesca" (2009, Bobby Păunescu), câte un miliţian în două episoade ale dipticului "Amintiri din Epoca de Aur" (2009, Cristian Mungiu), sau Virgil, din "Periferic" (2010, Bogdan George Apetri). Totuşi, aşa cum se întâmplă de-atâtea ori, cel mai semnificativ rol al lui rămâne acela în care l-am şi descoperit - Tiberiu Mănescu, din admirabilul "A fost sau n-a fost" al lui Corneliu Porumboiu.
Am recunoscut imediat, având apoi satisfacţia de a-l explora tot mai aprofundat, tipul intelectualului ratat, profesoraş de istorie într-un liceu prăpădit de provincie, care-şi îneacă eşecurile în alcool şi se auto-amăgeşte cu o iluzorie participare (despre care nici chiar el nu mai pare să ştie dacă... a fost sau n-a fost cu adevărat) la Revoluţia din Decembrie. Filmul prefigurează, prin viziunea compoziţională cu totul aparte adoptă aici de Porumboiu, înseşi datele galeriei de roluri viitoare ale lui Ion Sapdaru - mă refer la structura celor două jumătăţi ale filmului, atât de diferite estetic şi ritmic: prima parte, ca o succesiune de tablouri largi cu momente alternative din vieţile personajelor, în care actorii se mişcă prin planuri generale aparent sterile, în fond foarte atent construite şi bogate în sensuri ascunse, şi celebra parte a doua, cu acea singură secvenţă în timp real a emisiunii de televiziune, surprinsă de astă dată în cadre strânse, de la planul mediu de trei până la prim-planuri.
Astfel, iniţial semi-pierdut în peisaj (la fel ca în "Hârtia va fi albastră"), Tiberiu Mănescu se profilează gradual, desfoliindu-şi într-un ritm regulat şi monoton datele de prim ordin ale personalităţii: alcoolism, slăbiciune, cumsecădenie, resemnare. În schimb, segmentul al doilea ni-l aduce cu putere în primul plan, pentru ca pe parcursul lui să-i descoperim şi cele mai ascunse şi mai dureroase niveluri: ruşinea ratării însoţită de o îndârjită dar nevolnică demnitate, îndărătnicia cu care se agaţă de iluzia lui eroică, micile ieşiri necontrolate ale unei mândrii care încă mai palpită, precum şi compasiunea amară la adresa celor care, cu pretenţiile lor de "oameni de bine" (în ambele sensuri), nu reuşesc decât să se situeze şi mai prejos de el - cel puţin în plan moral. Răzbate, din această creaţie, o sinteză de realism şi originalitate, de umor discret şi de neţărmurită tristeţe, cum nu pot aduce în faţa publicului decât marii actori.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
4 august, 2011, h. 11:00-12:08
Bucureşti, România
smena
pe 01 Iunie 2012 11:09
Ion Sapdaru este unul dintre cei mai buni actori din Romania, l-am vazut doar in filme as vrea sa-l vad si la teatru, alaturi de Teodor Corban, sunt geniali impreuna
xerses
pe 04 August 2011 09:25
Pentru domnia sa, multa sanatate si cat mai multe realizari artistice grozave!
gelu.risca
pe 15 Aprilie 2010 23:02
numele exact: ION SAPDARU... deci cu "A
ar trebui adaugata si calitatea de regizor la ocupatie...
Un actor formidabil, ca-i teatru ori film....un regizor extraordinar...in sfirsit un OM de la care intotdeauna ai ceva nou de-nvatat!
rcatalin87
pe 06 Iunie 2007 00:13
Un actor de nota 10 , in schimb nu stiam ca este si regizor , ce filme a regizat , imi poate spune cineva???
pe 27 Aprilie 2007 11:39
un om mare, un regizor mare, un actor mare...asta se poate spune despre ion sapdaru. eu asteptam demult recunoasterea sa nationala si internationala...o dovada ca talentul adevarat razbate in ciuda "tutulor" gastilor care an de an isi dau premii intre ele...daca ma intelegeti ce vreau sa zic!....
pe 15 Septembrie 2006 13:36
great actor!
pe 29 Martie 2006 00:28
unul dintre regizorii care stiu exact cum trebuie lucrat cu actorul.eu am lucrat cu el.te pup, ioane.
pe 18 Martie 2006 14:28
Un om extraordinar,despre care nu poti spune ca este mai bun ca actor decat ca regizor sau invers,este minunat.
pe 29 Decembrie 2005 14:15
Ion este la ora actuala poate unul dintre cei mai valorosi regizori si este si un actor desavarsit.Uramriti-i activitatea si veti fi de acord cu ceea ce am afirmat.
Un eveniment similar l-a constituit apariţia în peisajul filmului românesc a lui Ion Sapdaru, (născut în 4 august, 1961, în comuna basarabeană Droţcaia), realizată aproape simultan în patru filme de referinţă, dintre cele care au dat tonul Noii Cinematografii Româneşti: "A fost sau n-a fost" (2006, Corneliu Porumboiu), "Hârtia va fi albastră" (2006, Radu Muntean), "California Dreamin' (nesfârşit)" (2007, Cristian Nemescu) şi "Patru luni, trei săptămâni şi două zile" (2007, Cristian Mungiu) - după ce fusese descoperit de Corneliu Porumboiu, care l-a distribuit în două roluri de scurt-metraj: beţivul din "Pe aripile vinului" (2002) şi Gigi din "Călătorie la oraş" (2003).
Ion Sapdaru este acel gen rar de actor care îmbină, în creaţiile sale, coerenţa şi diversitatea. Pe de o parte, toate rolurile lui se aseamănă (dar nicidecum în sens stereotip, ci ca marcă a unei personalităţi artistice solide şi precis conturate), având în comun starea de om simplu, onest, nu prea deştept dar cu oarecari pretenţii, şi foarte vulnerabil. În acelaşi timp, însă, fiecare este un personaj aparte, conturat în nuanţe fine şi tuşe subtile, Ion îmbinându-şi întotdeauna echilibrat instinctul fără greş şi inteligenţa creatoare, pentru a completa portrete cât mai individualizate. Ceea ce-l caracterizează este o capacitate cu totul specială de a face să fuzioneze comedia discretă, cu componente satirice, şi un tulburător fior tragic.
Bunăoară Crăciun, din "Hârtia va fi albastră" - personaj construit după un model real, cu care însă actorul nu a avut de-a face, filmul reconstituind evenimentele după vreo cincisprezece ani de la consumarea lor. Noi, cei care am trăit acea halucinantă noapte de 21-22 decembrie, 1989, indiferent în care loc al Bucureştiului sau al ţării ne-am fi aflat, am recunoscut imediat profilul revoluţionarului spontan, inflamat, hiperactiv, cu glasul făcut ferfeniţă de scandări, gata să împuşte pe oricine şi să fie la rândul lui doborât (ceea ce s-a şi întâmplat de-atâtea ori, în realitate), de-a lungul diversiunii protofeseniste cu aşa-zişii terorişti ceauşişti. Remarcabil este faptul că, în virtutea concepţiei regisorale care se prevala aproape complet de cadrele strânse, înscriindu-şi toate personajele mai mult ca pe nişte figuri generice într-un tablou de ansamblu, Ion Sapdaru a reuşit să impună acest portret fără a beneficia de prim-planuri, de iluminare, de o bună vizibilitate a feţei sau măcar de răgazul unor mizanscene statice - numai din cadre largi (preponderent planuri americane, întregi şi generale) şi agitate, compuse în clar-obscururi, şi cu chipul pierdut sub o căciulă - marcă definitorie a actorului adaptabil, care ştie să-şi folosească în gamă completă toate mijloacele de expresie.
La antipozi se situează primarul din "California Dreamin' (nesfârşit)" - compoziţie de o complexitate liniştită, paginată larg, reproducând tipul de funcţionar public mărunţel dar plin de sine, prostuţ dar cumsecade, simpatic dar şi exasperant în ignoranţa lui cu ştaif, căruia actorul i-a imprimat şi de această dată o notă indiscutabilă de originalitate.
Pe aceeaşi linie se înscrie şi enervantul doctor Rusu, din "Patru luni, trei săptămâni şi două zile" - un rol cu totul special, prin faptul că apare numai în acel faimos plan-secvenţă fix cu personajele grupate în jurul Otiliei, la masa aniversară. Personajul, la fel ca majoritatea celorlalte din mizanscenă, e oarte puţin vizibil, fiind plasat cu precizie pe limita din dreapta a cadrului, de unde intră în imagine doar rar şi parţial, pentru a-şi debita inepţiile despre cât de bună e armata şi cum te face ea om, despre eroica lui copilărie la ţară cu bătălii pentru mămăliga familială, şi despre modelul de educaţie conform căreia nimeni n-ar trebui nici mort să-şi aprindă ţigara în faţa unor persoane mai presus de el - cu aceeaşi marcă inconfundabilă a propriei sale ironii robuste, aici sublimată în economia de mijloace a câtorva apariţii scurte din profil, însoţite de gesturi şi de replicile strecurate prin rumoarea generală a petrecerii.
Firesc, după acest impetuos debut multiplu, Ion Sapdaru a devenit o prezenţă aproape permanentă pe ecranele noastre, devenind Teo Dobrescu din filmele de televiziune "Contra timp" (2008) şi "Contra timp 2" (2009), de Virgil Nicolaescu şi Jesús de Cerro, Sandu din "Weekend cu mama" (2009, Stere Gulea), secretarul de stat din "Întâlniri încrucişate" (2009, Anca Damian), interlopul rus din "Concertul" (2009, Radu Mihăileanu), Pandele din "Francesca" (2009, Bobby Păunescu), câte un miliţian în două episoade ale dipticului "Amintiri din Epoca de Aur" (2009, Cristian Mungiu), sau Virgil, din "Periferic" (2010, Bogdan George Apetri). Totuşi, aşa cum se întâmplă de-atâtea ori, cel mai semnificativ rol al lui rămâne acela în care l-am şi descoperit - Tiberiu Mănescu, din admirabilul "A fost sau n-a fost" al lui Corneliu Porumboiu.
Am recunoscut imediat, având apoi satisfacţia de a-l explora tot mai aprofundat, tipul intelectualului ratat, profesoraş de istorie într-un liceu prăpădit de provincie, care-şi îneacă eşecurile în alcool şi se auto-amăgeşte cu o iluzorie participare (despre care nici chiar el nu mai pare să ştie dacă... a fost sau n-a fost cu adevărat) la Revoluţia din Decembrie. Filmul prefigurează, prin viziunea compoziţională cu totul aparte adoptă aici de Porumboiu, înseşi datele galeriei de roluri viitoare ale lui Ion Sapdaru - mă refer la structura celor două jumătăţi ale filmului, atât de diferite estetic şi ritmic: prima parte, ca o succesiune de tablouri largi cu momente alternative din vieţile personajelor, în care actorii se mişcă prin planuri generale aparent sterile, în fond foarte atent construite şi bogate în sensuri ascunse, şi celebra parte a doua, cu acea singură secvenţă în timp real a emisiunii de televiziune, surprinsă de astă dată în cadre strânse, de la planul mediu de trei până la prim-planuri.
Astfel, iniţial semi-pierdut în peisaj (la fel ca în "Hârtia va fi albastră"), Tiberiu Mănescu se profilează gradual, desfoliindu-şi într-un ritm regulat şi monoton datele de prim ordin ale personalităţii: alcoolism, slăbiciune, cumsecădenie, resemnare. În schimb, segmentul al doilea ni-l aduce cu putere în primul plan, pentru ca pe parcursul lui să-i descoperim şi cele mai ascunse şi mai dureroase niveluri: ruşinea ratării însoţită de o îndârjită dar nevolnică demnitate, îndărătnicia cu care se agaţă de iluzia lui eroică, micile ieşiri necontrolate ale unei mândrii care încă mai palpită, precum şi compasiunea amară la adresa celor care, cu pretenţiile lor de "oameni de bine" (în ambele sensuri), nu reuşesc decât să se situeze şi mai prejos de el - cel puţin în plan moral. Răzbate, din această creaţie, o sinteză de realism şi originalitate, de umor discret şi de neţărmurită tristeţe, cum nu pot aduce în faţa publicului decât marii actori.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
4 august, 2011, h. 11:00-12:08
Bucureşti, România
ar trebui adaugata si calitatea de regizor la ocupatie...
Un actor formidabil, ca-i teatru ori film....un regizor extraordinar...in sfirsit un OM de la care intotdeauna ai ceva nou de-nvatat!