-
blacksea_riderpe 16 Octombrie 2025 01:16Irina Loghin (n. 19 februarie 1939, Gura Vitioarei, Prahova, România) este o interpretă de muzică populară românească, supranumită „regina muzicii populare”. Tatăl ei era basarabean, iar mama prahoveancă. A fost, pe rând, solistă a ansamblurilor „Ciocârlia”, „Barbu Lăutaru” și „Ciprian Porumbescu”. A cântat o lungă perioadă de timp și în străinătate. În octombrie 1998 s-a înscris în Partidul România Mare (PRM). În legislatura 2000-2004 a fost deputat ales pe listele PRM iar în legislatura 2004-2008 a fost senator român, ales în județul Giurgiu, pe listele partidului PRM, calitate în care a încercat să ajute artiștii români și bătrânii, dar nu a mai dorit să candideze pentru un al doilea mandat de senator din cauza eșecurilor în acest plan. În legislatura 2004-2008, Irina Loghin a inițiat 74 de propuneri legislative, din care 2 au fost promulgate legi. În legislatura 2000-2004, Irina Loghin a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Federativă a Braziliei și Regatul Suediei iar în legislatura 2004-2008, a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Estonia, Muntenegru și Republica Letonia. Irina Loghin a fost căsătorită cu fostul campion la lupte greco-romane Ion Cernea și este mamă a doi copii, Ciprian și Irinuca.