Biografie

Iris Adrian, actriță și cântăreață americană, a trăit din 29.05. 1912 până în 17.09.1994. A jucat în filme realizate între 1930 - 1940, dar și în următorii ani, în aproximativ 150 de pelicule, în 50 de ani de carieră. Iris Adrian Hostetter a fost unica fiică, născută la Los Angeles, a lui Florence, născută Van Every și a lui Adrian Earl Hostetter. Mama o retrage de la școală, iar tatăl moare în timpul unei epidemii de gripă, după Primul Război Mondial. În 1929, Iris obține un titlu de miss, apoi este coristă. Apare, în 1931, în "Ziegfield Follies". În 1935, joacă în filmul "Rumba". Filme notabile din cariera ei sunt și: "The Road to Zanzibar" - 1941; "His Butler' s Sister" - 1943, cu Deanna Durbin, "The Woman in the Window" - 1944, thriller cu Edward G. Robinson. În anii 1960 apare în multe producții Walt Disney. A lucrat la radio și la televiziune. În 1978, evoluează în show-uri. A fost căsătorită de trei ori: cu Charles Over din 1935 până în 1936, când au divorțat, cu George Jay, de care, de asemenea, a divorțat, cu Ray Murphy, din 1953 până în 1983, anul morții lui. Nu a avut niciun copil, din nicio căsătorie. În 1994, a suferit un accident, la un cutremur, dar a murit de alte complicații opt luni mai târziu.