Joel Michael Mendel a fost producător de televiziune, care s-a născut la data de 24.09.1964, în Radford, Virginia, și care a decedat la data de 22.09.2019. A studiat la Universitatea Syracuse, unde a obținut diploma în producția de film și televiziune. A câștigat de patru ori premiul Emmy pentru realizarea producțiilor The Simpsons și Rick and Morty. Mendel și-a început activitatea lucrând la televiziune ca asistent de producție la All My Children și Loving. A realizat cu James L. Brooks și Gracie Films la Broadcast News, Big și The Tracey Ullman Show. La producerea seriei The Simpsons Mendel a lucrat de la primul la al zecelea sezon, fiind laureat de trei ori al premiului Emmy: în 1995 ("Lisa's Wedding"), 1997 ("Homer's Phobia"), 1998 ("Trash of the Titans"). El a mai produs spectacole, ca: The PJs, The Oblongs, Drawn Together, Sit Down, Shut Up, Napoleon Dynamite. În 2013, a realizat Rick and Morty, pentru care a obținut al patrulea premiu Emmy, pentru episodul Pickle Rick. În plan personal, a fost căsătorit cu Juel Bestrop, regizoare de distribuție a serialelor Brooklyn Nine-Nine și Life in Pieces. Au doi copii. Mendel a încetat din viață în casa lui din Los Angeles, din cauze naturale, cu două zile înainte de a împlini 55 de ani.