Biografie

       Jack Cardif, pe numele adevărat John George James Gran, s-a născut la data de 18.09.1914, în Great Yarmouth, Norfolk, Marea Britanie, și a decedat la data de 22.04.2009, în Ely, Cambridgeshire, Marea Britanie. Aproape universal considerat unul dintre cei mai mari directori de imagine din toate timpurile, Jack Cardiff a fost, de asemenea, un regizor notabil. Părinții lui au jucat roluri de comedianți, iar el a crescut în mediul teatral al pantomimei și vodevilului. Tatăl său a lucrat odată cu Charles Chaplin. Mama sa a fost Florence Cardiff. Părinții lui au avut apariții ocazionale în filme, iar tânărul Jack a apărut în unele dintre filmele lor, precum Fiul meu (1918), la vârsta de patru ani. El a avut rolul principal, Billy Rose, (1922), împreună cu părinții săi jucând părinții personajului său în film. Jack a fost conducător de producție pentru filmul The Informer (1929) în care a apărut tatăl său. Pentru o scenă, el a fost solicitat de primul cameraman asistent să „urmărească focalizarea”, ceea ce l-a determinat să se alăture unui departament de camere de filmare. El a rămas impresionat de utilizarea luminii și a culorii în filme de la vârsta de șapte sau opt ani și a fost atras de regizorii din teatre realizând fundaluri prin aprinderea luminilor. A lucrat pentru Alfred Hitchcock la turnarea filmului The Skin Game (1931). În 1936, Cardiff a ajuns operator de imagine la Denham Studios când compania Technicolor l-a angajat pe baza a ceea ce le-a spus în interviu despre utilizarea luminii. În cele din urmă, i s-a oferit funcția de director de imagine de către Michael Powell pentru A Matter of Life and Death (1946). Următoarea sa realizare a fost pentru Narcis negru (1947), unde a recunoscut influența pictorilor Vermeer și Caravaggio și utilizarea umbrei. A câștigat premiul Oscar și Globul de aur la categoria Cea mai bună imagine color pentru acest film. Jack a ajuns să călătorească în Congo, atunci când s-a realizat filmul Regina africană (1951). A regizat filmul Sons and Lovers (1960, pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar, la categoria Cel mai bun regizor, în 1961; a primit doar Globul de aur). A continuat să regizeze alte filme în anii 1960, inclusiv hitul comercial The Mercenaries (1968). El a fost recompensat cu OBE (ofițer al Ordinului Imperiului Britanic) în 2000 și a primit un premiu onorific la a 73-a ediție a premiilor Oscar. În plan personal, el a fost căsătorit cu Julia Lily Dutton, de care a divorțat, au avut trei copii; cu Sylvia Lisette Cecily Manson, din 1938 până în 1944; au divorțat; cu Niki Cardiff, din 1997 până în 2009, la moartea lui; au avut un copil. A avut un fiu vitreg și o fată vitregă; pe John, Rodney și Peter cu prima soție, pe Lily și pe Mason Cardiff cu Niki. A prezentat premiul „Cel mai bun regizor debutant” , Alice Nellis, pentru Vylet (2002) la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastián, în 2002. A fost șeful Școlii de film Brighton, membru de onoare al Guild of Technicians British Camera, a fost făcut Fellow al Institutului de Film Britanic recunoscându-se contribuția sa deosebită la cultura cinematografică; a fost membru al Societății Britanice de Film. Cele două premii ale Academiei Americane de Film, Oscarul din 1947, pentru imagine, și cel din 2000, Premiul Onorific, au evidențiat arta sa. A fost apreciat de regizorul Martin Scorsese.