Actrița americană Jacqueline Collen s-a născut la 27 februarie 1968, in baza militara Fort Ord din Monterey, California.
A crescut de la 9 ani intr-o fermă din statul Colorado, a absolvit liceul si a cântat in spectacole școlare ca The King and I, The Wizard of Oz, My Fair Lady. Îndrăgostita de animale, s-a înscris la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Nord din Colorado, a renunțat insă după un semestru pentru a se dedica studiului muzicii.
A fost descoperită de o agenție de modelling si a plecat la Paris, a pozat pentru reviste franțuzești si germane. Întoarsă la New York, a apărut in publicații ca Elle, Cosmopolitan, Mademoiselle, Glamour, etc.
In 1990 se căsătorea cu chitaristul Phil Collen si renunța la cariera de model. Primul său copil, Rory James Collen s-a născut in același an, in anul următor revenea in lumea modei, divorțau in 1995.
A studiat actoria la Studiourile Lee Strasberg din Los Angeles si a fost distribuită mai întâi in reclame, a debutat ca actriță cu serialul Baywatch, in 1994. In același an a jucat in serialele Blue Skies si Renegade. A continuat cu filmul Tv PCH (1995), serialul Hercules: The Legendary Journeys (1995), scurt metrajul Mott Street (1995), serialele Live Shot (1995), Silk Stalkings (1996), High Tide (1996), If Looks Could Kill (1996), Pacific Blue (1996), Beverly Hills, 90210 (1997), in rolul Charlottei Campbell, The Adventures of Sinbad (1996-1997), in rolul lui Maeve, Conan (1997), filmele de lung metraj Dangerous Proposition (1998), Diamonds (1999).
In 1999 inființa firma Medieval, cu produse naturale pentru frumusere si baie, in 2001 crea Toad Stool Farm Art, prin care comercializează propriile creații artistice, picturi, sculpturi, gablonzuri, etc.
In 2001 s-a recăsătorit cu Dean Tarrolly, are o fiică, Antonia. Jacqueline Collen s-a retras din cariera de actriță.