Jacques Tati, pe numele său adevărat Jacques Tatischeff, s-a născut în orășelul Le Pecq, lângă Paris, în 1907. Era un mare sportiv, ce își distra colegii de echipă după joc, mimând meciurile de rugby pe care abia le încheiaseră. În anul 1934, în timpul unui bal, s-a ivit oportunitatea de a prezenta aceste numere de mimă. Maurice Chevalier și Mistinguett erau cele două nume de pe afiș, dar Tati a devenit repede centrul atenției. Colette, râzând alături de întregul Paris, a scris: „Cred că nicio petrecere, niciun număr artistic sau acrobatic, nu va mai putea să se lipsească de acest artist incredibil care a inventat ceva – ceva la intersecția dintre sport, dans, satiră și „tablou viu”.
A inventat un ansamblu: jucătorul, mingea și racheta; mingea și portarul; boxeurul și adversarul acestuia; bicicleta și biciclistul. Tati visa la o carieră în cinema. Era fascinat de artiștii americani de comedie cum ar fi W.C. Fields și Buster Keaton. În anul 1932, a filmat Oscar, champion de tennis, cu prietenul său Rhum clovnul, urmat de On demande une brute în anul 1934 și Gai dimanche în 1935. În 1936, a jucat în Soigne ta gauche, un scurtmetraj de Rene Clement. Au urmat roluri în filmele Sylvie et le fantôme și Le diable au corps. De asemenea, a regizat o rolă de peliculă numită L’écoledes facteurs (1974) pregătind terenul pentru Jour de fête…
Cinematografele au refuzat timp de un an să proiecteze Jour de fête: „Este amuzant dar chiar credeți că publicul va înțelege? Nu este nicio vedetă în filmul acesta…”.
Totusi, filmul a fost prezentat într-o seară unui public din Neuilly ca supliment la programul obișnuit – spectatorii au murit de râs timp de 90 de minute, cât a durat filmul. Cariera lui Jacques Tati a început! În afara Franței, comedia lui Tati a câștigat premii prestigioase. A câștigat premiul pentru Cel mai bun regizor în 1949 la Festivalul de film de la Veneția și i s-a acordat Marele premiu al cinematografiei franceze în 1950. Totuși, în ciuda imensului succes comercial al acestei comedii vizuale, Tati dorea să facă altceva. Dorea un personaj gânditor. În 1951, Tati a filmat Les vacances des monsieur Houlot, pe o plajă din Bretania. Domnul Houlot a fost adoptat cu entuziasm de către public și de către critici în egală măsură.
Filmul a câștigat premiul Louis Delluc în 1953 și marele premiu al Criticii internaționale la Festivalul de film de la Cannes, în 1953. În 1956, a regizat Mon oncle, un alt episod din viața domnului Houlot. Mon oncle a avut premiera la data de 9.05.1958, la cea de-a 11-a ediție a Festivalului de film de la Cannes. A fost recompensat cu Premiul special al juriului. Filmul a mai fost prezentat în Ciudad de Mexico, la Praga, Rio de Janeiro, Madrid, Helsinki, Roma… adunând multe premii inclusiv Premiul academiei pentru Cel mai bun film străin în 1958. În 1967 a fost lansat Playtime, un film inspirat de aeroporturile pe care Tati le-a frecventat în timp ce însoțea Mon oncle în întreaga lume. Trafic (1971), Parade (1973) și Forza Bastia (1978) au fost ultimele sale filme.
Tati a murit la data de 4.11.1982, lăsând în urmă două proiecte neterminate: Confusion, la care începuse o colaborare cu Jacques Lagrange, și The Illusionist (Iluzionistul).