După studii efectuate în cadrul Academy of Performing Art din Australia, Jai Courtney se face cunoscut publicului jucând în seriale australiene precum Packed to the Rafters și All Saints. În 2010, Jai intră în arenă pentru a-l interpreta pe gladiatorul Varro în primul sezon al serialului Spartacus. După ce obține un rol în filmul Stone Bros în 2009 actorul joacă alături de Tom Cruise în Jack Reacher. În 2012, Jai joacă rolul fiului lui Bruce Willis în filmul A Good Day to Die Hard. Seria blockbusterelor continuă odată cu saga de succes Divergente și Terminator Genisys. Între timp, joacă în două filme al căror acțiune se petrece în trecut – Invincible al Angelinei Jolie și The Water Diviner al lui Russell Crowe.
Jai Courtney, pe numele complet Jai Stephen Courtney, s-a născut la 15.03.1986, în Sydney, New South Wales, Australia. Tatăl său, Chris, lucra pentru o companie de energie electrică de stat, iar mama sa, Karen, era profesoară la Galston Public School, unde Courtney și sora lui mai mare au fost elevi. Courtney a jucat rugby și a participat la clubul de teatru de acolo. Apoi a urmat cursurile Cherrybrook Technology High School și Western Australian Academy of Performing Arts, absolvind în 2008. În timp ce era la facultate, Courtney a urmat un curs de balet și a eșuat. Actor, activ din 2005, și-a început cariera cu roluri mici în filme și seriale de televiziune înainte de a fi distribuit în rolul Charlie din filmul Jack Reacher (2012). Primul rol al lui Courtney a fost într-un scurtmetraj, Boys Grammar (2005). În 2008, a jucat în serialul australian Packed to the Rafters, apoi în All Saints, în filmul de comedie To Hell & Bourke, în mai multe scurtmetraje, în I, Frankenstein (2014), The Exception (2016). Courtney a interpretat rolul Varro în serialul de televiziune Spartacus: Blood and Sand (2010). În Unbroken l-a interpretat pe Hugh Cuppernell, iar în The Water Diviner, pe Lt. Col. Hughes. El l-a jucat pe Eric în filmul de acțiune Divergent (2014), rol pe care l-a repetat în continuarea sa, Insurgent (2015). A fost Eric din Dauntless, Kyle Reese în Terminator Genisys (2015), Captain Boomerang în filmele Suicide Squad (2016), The Suicide Squad (2021),The Flash (2023). În 2017, Courtney a jucat rolul principal în producția Macbeth de la Melbourne Theatre Company. El a jucat un agent FBI corupt în filmul thriller Honest Thief, lansat în octombrie 2020. Courtney a mai jucat în Black Site, The Terminal List, Kaleidoscope. În plan personal, Jai s-a întâlnit cu actrița australiană Gemma Pranita timp de opt ani înainte de a se despărți în 2013. Din 2015 până în 2021, s-a întâlnit cu Mecki Dent.