Biografie

Actorul James D’Arcy își descoperă pasiunea pentru teatru în anul 1991, în timpul unei călătorii în Australia, unde studiază arta dramatică într-o școală din orașul Perth. Își va continua studiile la Londra, mai precis la Academy of Music and Dramatic Art, unde va obține diploma în anul 1995. Destul de repede, debutează în cariera sa de actor și va apărea în câteva episoade din seriale englezești celebre precum Dalziel and Pascoe și Ruth Rendell Mysteries. În anul 1999, obține un rol în filmul The Trench alături de Daniel Craig. Se reîntoarce la prima sa iubire, televiziunea, unde are roluri principale în filme artistice și seriale precum Come together sau adaptarea celebrului Sherlock Holmes, Sherlock, unde are rolul celebrului detectiv la 20 de ani. După ce face parte din intrigantul triunghi amoros din Do the I, se alătură echipajului celebrului Russel Crowe în Master and Commander: The Far Side of the World. După ce cochetează și cu registrul supranaturalului în Exorcist: The Beginning și An American Haunting, în filmul Cloud Atlas nu interpretează un singur personaj, ci mai multe. După o apariție de succes în Hitchcock și cel mai bun rol al său în serialul Broadchurch din 2015, în 2016 a putut fi văzut în Gernika.

James D’Arcy, pe numele real Simon Richard D'Arcy, s-a născut la 24.08.1975, în Londra, Anglia, Marea Britanie. Părinții lui se numesc Caroline (O'Connor) și Richard D'Arcy. Are o soră, Charlotte D'Arcy; a fost crescut de mama lui, o asistentă. A absolvit LAMDA în 1995. În timpul cursului său de trei ani, a câștigat experiență în actorie apărând în piesele „Heracles”, „As You Like It”, „Wild Honey”, „The Freedom of the City”, „Sherlock Holmes”. Printre aparițiile sale la televiziune se numără serialele: Silent Witness (1996), Dalziel and Pascoe (1996), The History of Tom Jones, a Foundling (1997); dramele: The Ice House (1997), The Canterville Ghost (1997), Bribery & Corruption: Part One (1997), Sunburn (1999), Ancient Rome: The Rise and Fall of an Empire (2006, rolul Tiberius Gracchus). A jucat rolurile vedete în serialele Rebel Heart (2001) și The Life and Adventures of Nicholas Nickleby (2001). D'Arcy a jucat în filme, precum: Bass Player Peter, Charity, Wilde (1997), The Trench (1999), Guest House Paradiso (1999), Master and Commander: The Far Side of the World (2003), After the Dark (2013, rolul Eric Zimit), Let's Be Cops (2014), Agent Carter (2015-2016, rolul Edwin Jarvis, majordomul loial al lui Howard Stark; el și-a reluat rolul Edwin Jarvis în Avengers: Endgame), Dunkirk (2017, rolul colonelului armatei britanice Winnant, în regia lui Christopher Nolan). În 2018 a apărut în serialul Showtime Homeland. D’Arcy trăiește în Fulham, Londra, Anglia.