Biografie

Jamie Foxx, pe numele sau real Eric Marlon Bishop, s-a nascut pe 13 decembrie 1967 in oraselul Terrell din Statul Texas. El este fiul lui Dixon Louise Talley Annette și al episcopului Darrell. Foxx a fost abandonat pe cand avea șapte luni și a fost adoptat de către Mark si Estelle Talley. Terrell a fost o comunitate rasial separata la momentul acela. Jamie Foxx a avut o educație strictă și a început lecțiile de pian la vârsta de cinci ani la ordinele bunicii sale. Ca adolescent, el a fost cu timp pianist și sef de cor la biserica baptista din Terrell.

Marele debut pe ecrane a lui Foxx a avut loc în 1999, când l-a distribuit Oliver Stone în rolul lui Willie Beamen în Any Given Sunday/Duminica, pierzi sau câștigi, cu Al Pacino. Din filmografia lui mai fac parte filmul lui Michael Mann AH, alături de Will Smith, Miami Vice, alături de Colin Farrell, și drama lui Sam Mendes despre Războiul din Golf, Jarhead/ Pușcași marini, alături de Jake Gyllenhaal.

Foxx a câștigat un Premiu Oscar la categoria ,,Cel mai bun actor" în 2005, pentru portretizarea legendarului Ray Charles în filmul biografic al lui Taylor Hackford, Ray. Pe lângă Oscarul câștigat, Foxx a mai câștigat un Glob de Aur, un Premiu Screen Actors Guild (SAG), un Premiu BAFTA și un Premiu NAACP Image, precum și numeroase premii din partea criticilor. A împărțit și o nominalizare la Premiile SAG cu întreaga distribuție a filmului. Tot în 2005, Foxx a primit nominalizări la Oscar, Globurile de Aur, Premiile SAG, Premiile BAFTA și Premiile Image, la categoria ,,Cel mai bun actor într-un rol secundar", pentru interpretarea în thrillerul dramatic al lui Michael Mann Collateral/ Colateral, în care a jucat alături de Tom Cruise.

În același an, Foxx a mai fost nominalizat la Globurile de Aur și la Premiile SAG și a câștigat un Premiu Image la categoria ,,Cel mai bun actor într-un film de televiziune" pentru portretizarea nominalizatului la Premiul Nobel pentru Pace Stan ,,Tookie" Williams din filmul marca FX Network Redemption. A fost pentru prima dată când un actor a primit trei nominalizări la Globurile de Aur și patru nominalizări la Premiile SAG în același an. El este și primul afro-american nominalizat de două ori la Oscar în același an și al doilea om din istorie care a fost nominalizat de două ori în același an la Oscar, pentru interpretare.

Actorul a fost onorat pentru rolurile sale din filme cu steaua numărul 6801 amplasată pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood.