Janeane Garofalo (născută în 28.09.1964) e o actriță americană de comedie, scriitoare și fostă gazdă a emisiunii de radio "The Majority Report".
Garofalo s-a născut în Newton, New Jersey și este fiica lui Joan o secretară în industria petrochimică care a murit de cancer când Janeane avea 24 de ani, și a lui Carmine Garofalo, fost director la firma Exxon. În timpul copilăriei a locuit în mai multe locuri, inclusiv Ontario, California, Madison, New Jersey și Katy, Texas unde a absolvit Liceul James E. Taylor. Lui Janeane i-a displăcut viața din Houston datorită căldurii umede și datorită accentului pus în liceu pe frumusețe și sporturi. În timp ce studia istoria la Colegiul Providence, s-a înscris la un concurs de tinere talente în comedie și a câștigat titlul de "Cea mai comică persoană din Rhode Island". Visând să câștige un loc ca scenaristă angajată pentru "Late Night With David Letterman", ea devine actriță în comedia standup după ce termină colegiul și obține o diplomă în istorie. Se luptă câțiva ani cu viața grea de comediant, câteodată lucrând ca mesager pe bicicletă în Boston.
Janeane se descria astfel: "Se pare că prefer să văd partea proastă a lucrurilor. Paharul e întotdeauna pe jumătate gol. Și crăpat. Și tocmai mi-am tăiat buza în el. Și mi-am ciobit un dinte."
Și-a început oficial cariera ca și comediant standup în ultima perioadă a anilor '80. Aparițiile ei erau în ton cu stilul anilor '80, dezordonată, cu ochelari negri și părul nearanjat. Temele ei erau de obicei dezaprobatoare, în legătură cu presiunile puse de media față de idealurile feminine. Garofalo declara că ea nu spune glume, ci mai mult face observații care stârnesc râsul. A făcut parte din comedia alternativă din Los Angeles la începutul anilor '90 cu apariții la Up-Cabaret, iar apoi s-a mutat pe scenele din New York între anii 1995 și 2000.
Debutul în televiziune și l-a făcut în 1992, ca actriță în Ben Stiler Show, alături de vechii prieteni Ben Stiller, Bob Odenkirk, Andy Dick, și David Cross. Aici a avut șansa să i se ofere rolul Paula din The Larry Sanders Show cu care a obținut două nominalizări la Emmy în 1996 și 1997. După ce Ben Stiller Show a fost anulat, Janeane a făcut parte din distribuția Saturday Night Live în sezonul 1994-1995. A părăsit Saturday Night Live în martie 1995, la jumătatea sezonului, după numai șase luni spunând că această experiență a lăsat-o "plină de anxietate și depresie" datorită atitudinii sexiste ce a pătruns în show. Conform celor scrise de New York Magazine, Garofalo a rămas blocată în roluri de soție plictisitoare și în roluri secundare de iubită iar prietenii ei spuneau că ea a considerat această perioadă că cea mai mizerabilă experiență a vieții ei.
După Saturday Night Live, Janeane apare în mai multe roluri episodice în seriale ca Mad About You; Jerry Seinfeld, TV Nation și Newsradio.
În sezonul 2005-2006 Garofalo apare în The West Wing în rolul Louise Thornton, o controversată consilieră de campanie a candidatului democrat la președinție. În 2009 s-a alăturat distribuției serialului 24 în rolul Janis Gold.
Debutul pe marele ecran și l-a făcut în 1994 în filmul Reality Bites în rolul lui Vickie. Acest rol a ajutat-o pe Garofalo să-și întărească statutul de icon al Generației X. În 1996 primește un rol în controversatul "The Truth About Cats & Dogs", în care Garofalo joacă rolul unei extrem de inteligente realizatoare radio. Pornit inițial ca film independent, devine film de studio odată cu angajarea actriței Uma Thurman. Filmul a fost un succes modest, dar recent Garofalo l-a discreditat spunând despre el: "Cred că e fără consistență, iar soundtrack-ul te face să-ți dorești să vomezi, și toată lumea e îmbrăcată în haine specifice unei republici bananiere. Scenariul original ca film independent era foarte diferit față de ceea ce a devenit scenariul ca film comercial. A început ca un film independent, cu buget mic care avea caractere mult mai complexe, iar Abby (Uma Thurman) și tipul nu rămâneau împreună la sfârșitul filmului. Bazat pe succesul din acest film, regizorul Cameron Crowe îi promite rolul principal feminin din "Jerry Maguire" cu condiția să slăbească. Cu toate că-i îndeplinește condițiile, în final rolul este luat de Renee Zellweger.
Înainte de The Truth About Cats & Dogs, datorită activității din televiziune și rolurilor secundare din Reality Bites, Bye Bye Love și Now and Then, și rolului principal din I Shot a Man în Vegas, Garofalo primește mai multe roluri secundare și principale în filmele Cop Land, Wet Hot American Summer, Romy and Michele's High School Reunion, Dogma, The Cable Guy, Half-Baked, Mystery Men, The Wild, și Clay Pigeons. În 1997 joacă în rolul principal din The MatchMaker. În 2002 primește rolul Catherine Connolly din The Laramie Project. O păpușă făcută după ea apare în Team America: World Police cu toate că ea nu a fost de acord cu așa ceva. În 2007 joacă în câteva episoade din The Henry Rollins Show și își împrumută vocea lui Colette din animația Ratatouille. Apare în propriul rol în The Guitar în 2008 și în Labor Pains în 2009.
Garofalo își recunoaște cu sinceritate vederile politice liberale. Într-un interviu a recunoscut că a crescut într-o familie conservatoare dar și-a schimbat dintr-o dată vederile politice după ce a fost insultată de un coleg din facultate.
Ea a apărut alături de figuri politice cum ar fi Ralph Nader și Jello Biafra la diferite evenimente politice. Garofalo, care a fost crescută într-o conservatoare familie catolică, se declară acum ca fiind atee.
A devenit o prezență proeminentă în activitatea politică când și-a ridicat vocea împotriva războiului din Iraq, și a participat la discuții televizate pe această temă. În martie 2003 participă la marșul antirăzboi din Washington, organizat de grupul Code Pink. De asemenea, de-a lungul anilor a activat în campaniile pentru Howard Dean. Întrebată ce va face dacă prezicerile ei că războiul din Irak va fi un dezastru se vor dovedi greșite, ea a răspuns: "Mi-aș dori să spun că-mi pare rău, și am credință în Domnul că voi fi făcută de rușine, că oamenii vor spune că m-am înșelat, că am fost o fatalistă, și voi merge la Casa Albă în genunchi pe cioburi de sticlă și voi spune, hei ați avut dreptate, nu trebuia să mă îndoiesc de voi."
În aprilie 2009, Garofalo a atras critici, atunci când ea a denunțat protestele Tea Party, spunând: "Să recunoaștem despre ce e vorba. Nu e vorba despre un atac împotriva Democraților. Nu e vorba de taxe. Ei nu au habar ce a însemnat Boston Tea Party. Nu își cunosc istoria deloc. E vorba doar de ura îndreptată către un negru de la Casa Albă. E rasism pe față. Nu sunt decât niște țărani sugaci." Ca răspuns la această controversă, Garofalo a continuat să critice Tea Party Protests, și a fost auzită deschizându-și spectacolele cu expresia "Dacă sunt sugaci aici, le urez bun venit, și ca întotdeauna, Putere Albilor."
În marie 2004 devine gazdă a emisiunii The Majority Report la postul Air America Radio. Ultima participare la această emisiune a fost în 21.07.2006. De atunci a mai avut câteva apariții la The Sam Seder Show.