Actorul Jay Tavare s-a nascut pe 23 martie 1971 in Rezervatia Navajo (Arizona, SUA). Parintii lui sunt amerindieni dar din triburi diferite, mama din tribul "White Mountain Apache", iar tatal din tribul "Navajo". Isi petrece anii adolescentei in Europa, cantand la percutie in cateva formatii. Aici cunoste normele europene de teatru, mergand de cateva ori la gala "Royal Command Performances" din Londra. Tot aici infiinteaza trupa "Dance Warriors", careia ii realizeaza si coregrafia, dar lucreaza si ca promotor de gale si Dj.
In anul 1994 revine in Statele Unite si debuteaza in cinematografie in filmul "Street Fighter" (Ultima batalie) interpretand rolul lui Vega, unde joaca alaturi de Jean-Claude Van Damme si Raul Julia. In anul 2000 este desemnat cel mai bun actor de catre "American Indian Films Festival" pentru rolul din "Unbowed", an in care joaca si in "Escape to Grizzly Mountain" (Evadare din muntii Grizzly).
Din anul 2002, Jay Tavare apare in filme celebre precum "Adaptation" (Hotul de orhidee), "The Missing" (Disparutele), "Cold Mountain", "Pathfinder" (Pathfinder – Intre doua lumi), si in miniserialul "Into the West" (Calatori pe Pamantul Fagaduintei).
Pe langa actorie, Tavare se implica in diverse proiecte umanitare. Spre exemplu, adopta mai multi batrani din tribul in care s-a nascut, precum si o familie din acelasi trib prin programul "Adopt a Native Elder". Totodata, este implicat si in salvarea cainilor de rasa "Samoyed" si "Wolfdog".
Jay Tavare scrie articole de non-fictiune si scenarii, dar are si centura neagra in artele martiale: Tae Kwon Do, Judo, Karate si Kung Fu.