Biografie

Actriță americană mărunțică, vioaie, cu vocea aspră, care a fost în anii '30 - '40 una dintre interpretele principale ale comediei sociale de tip Frank Capra. A debutat în 1923 în filmul "Cameo Kirby". A avut parteneri renumiți: Gary Cooper în filmul "Mr. Deeds Goes to Town" și "The Plainsman", Cary Grant în "Only Angels Have Wings", James Stewart în "Mr. Smith Goes to Washington". A primit o nominalizare la premiul Oscar, în 1944, la categoria rol principal feminin pentru prestația ei din filmul "The More the Merrier". Nu a câștigat celebra statuetă. La televiziune, a apărut în seria "Gunsmoke", în 1965 și în 1966 a avut propriul program "The Jean Arthur Show". Ultimul său film a fost "Shane", cu Alan Ladd și Van Heflin. A fost căsătorită cu Frank Ross, din 1932 până în 1949. A fost recompensată cu o stea pentru rolurile sale din filme, situată în partea de nord, aria 6300, pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood.