Biografie

Jeff Fahey s-a nascut in Olean, New York, pe data de 29 noiembrie 1952, fiind al 6-lea nascut intr-o familie de 13 copii (8 baieti si 5 fete). La varsta de 10 ani s-a mutat in Buffalo unde a absolvit liceul Father Baker's. Dupa absolvire, in 1972, a calatorit in jurul lumii lucrand in diferite locuri ciudate. A fost membru al unui echipaj pe o barca de pescuit, a condus o ambulanta in Germania, a lucrat intr-un Kibbutz in Israel si a petrecut si ceva timp in India.

Dupa toate astea a revenit in Buffalo unde s-a inscris la Studio Arena Theatre. De aici a plecat in New York unde a studiat alaturi de Myra Rastova si a inceput sa joace in diverse piese de teatru si seriale TV. Pentru prima oara apare intr-un film de lungmetraj in 1985 in westernul Silverado, interpretand rolul unui criminal cu sange rece si cu o mare sete de razbunare. A atras atentia cu acest rol si in acelasi an are doua aparitii importante: in filmul de televiziune The Execution of Raymond Graham, interpretand chiar rolul Raymond, si in mini-seria celor de la TNT, 44 Days. Din acel moment a inceput sa fie un actor destul de cunoscut, avand constant cel putin 2-3 aparitii in roluri principale, in special in filme de televiziune sau lansate direct pe DVD, putine fiind cele care au ajuns pe marele ecran.

Printre cele mai importante roluri se numara cele din filme ca: "White Hunter Black Heart" (1990) alaturi de Clint Eastwood, "The Lawnmower Man"(1992) alaturi de Pierce Brosnan, "Wyatt Earp"(1994) alaturi de o companie selecta (Kevin Costner, Gene Hackman, Michael Madsen, Dennis Quaid si multi altii), "Planet Terror" (2007) sub bagheta lui Robert Rodriguez, serialul "Lost" unde il interpreteaza timp de 30 de episoade pe Frank Lapidus si "Machete" (2010), din nou sub indrumarea lui Rodriguez.