Biografie

Jeffrey Byron, pe numele adevărat Timothy Paul Stafford, s-a născut la data de 28.11.1955, în Santa Monica, California, SUA. El provine dintr-o familie dedicată spectacolului: mama sa a fost actrița Anna Lee, (căsătorită ulterior cu Robert Stevenson), tatăl lui a fost George Stafford, iar tatăl vitreg a fost Robert Nathan, și nașul său s-a numit John Ford, reputatul regizor american. A fost unchiul lui Erin Everly și Evan Stafford, actor. A fost fratele vitreg mai mic al actriței Venetia Stevenson, fratele vitreg al lui Steve Stafford, actor, regizor, producător, și cumnatul actriței Tamara Stafford. A jucat într-o varietate de roluri de film și de televiziune, dar a lucrat și ca scenarist și producător. A  realizat patru scenarii: „Stan The Man”, „The Eye’s Have It”, „Being Robert Parker”, „A Deer In Headlights”. Ca producător, a semnat filmele tatălui său vitreg, romancierul Robert Nathan, unul dintre cei mai apreciați autori americani ai secolului 20. Jeffrey a controlat drepturile asupra a peste 40 de romane ale lui Nathan, împreună cu prietenul și partenerul său de afaceri, Colleen Camp, folosindu-le în lungmetraje, filme și seriale de televiziune. În plus, Jeffrey a controlat și drepturile poveștii de viață a doctorului Lawrence Farwell, creatorul a Brain Fingerprinting, o nouă tehnologie folosită pentru implicarea vinovaților și exonerarea inocenților într-o anchetă a criminalității. Jeffrey a lansat, de asemenea, afacerea „J. Byron Photo Artist & Design”, privind realizarea de portrete, natură moartă și alte imagini unice, montate pe pânză. În plan personal, el a fost căsătorit cu actrița Gail O' Grady, din 1990 până în 1991, când au divorțat; cu Lana Krol, din 2005 până în 2010, când au divorțat; au un copil.