Biografie

Această actriță americană este considerată o creație a producătorului David O. Selznick, cu ajutorul căruia a devenit vedeta anilor '40.

A lucrat cu regizori renumiți: Henry King, King Vidor, William Dieterle, William Wyler, Charles Vidor.

Filmele ei de succes: Cântecul Bernadettei, pentru care a primit Premiul Oscar, Duel în soare, Carrie, Ruby Gentry, Gara Termini, Adio arme, Infernul din zgârie-nori.

A avut în filme parteneri remarcabili: William Holden, Joseph Cotten, Gregory Peck.

A fost căsătorită cu Robert Walker, pe care l-a cunoscut la Academia Americană de Artă Dramatică din New York. S-au căsătorit în 1939 și au avut doi fii, Robert Walker jr. și Michael Walker. Cu producătorul David O. Selznick a fost căsătorită din 1949 până în 1965; au avut o fată, care s-a sinucis în 1976. În 1971, s-a căsătorit cu industriașul milionar Simon Norton. Mariajul a durat până la moartea acestuia, în 1993.

Jennifer Jones are o stea în partea de nord, aria 6400, pe Bulevardul Hollywood, Walk of Fame.