Compozitor american, a cărui muzică modernă scrisă pentru reviste și comedii muzicale jucate pe Broadway i-a conferit, începând cu 1912, aureola celebrității, talentul său fiind apreciat în egală măsură atât de spectatori cât și de oamenii de specialitate. Din 1929 a colaborat la diferite filme, fie semnând muzică originală, fie reluând diverse melodii și cântece din numeroasele sale succese scenice. A obținut premiul Oscar, în 1936, pentru melodia "The Way You Look Tonight "din filmul "Swing Time". În 1946 i s-a dedicat un film biografic, purtând titlul unui celebru cântec al său "Till the Clouds Roll By" (Până se vor auzi clopotele). A compus peste 700 de cântece, multe devenite clasice. A fost căsătorit cu Eva Leale. A murit ca urmare a unei hemoragii cerebrale la 60 de ani.