Biografie

Jessica Michelle Chastain este atât actriță, cât și producătoare. S-a născut în California, are părul roșcat natural și este în zodia berbec. A început să danseze de la 9 ani, iar la 13 ani făcea deja parte dintr-o formație. A jucat în mai multe piese de Shakespeare și a fost admisă la prestigiosul conservator Juilliard. A devenit membră în „Crew 32” cu ajutorul bursei oferite de unul dintre cei mai celebri absolvenți ai școlii, Robin Williams. A fost aleasă personal de Al Pacino să joace alături de el în Salome. Victoria Secret’s a desemnat-o ca având cel mai sexy zâmbet în 2012. A primit numeroase premii. A fost de două ori nominalizată la Oscar și de trei ori la Globul de Aur, pe care o dată l-a și câștigat. Jessica practică yoga cu regularitate, știe să cânte la ukulele și are un cățeluș cu trei picioare, pe nume Chaplin. Sora ei mai mică, Juliet, s-a sinucis în 2003.