Editorul și regizorul britanic de film Jim Clark este câștigător al unui premiu Oscar pentru pelicula "The Killing Fields" (1984) și a două premii BAFTA.
Jim Clark și-a început cariera ca editor asistent pentru Ealing Studios din Londra, în 1951. A lucrat la filmeprecum "Midnight Cowboy", "Marathon Man" și a câștigat un premiu al Academiei americane de Film și unul BAFTA pentru editarea peliculei "The Killing Fields", din 1984, în regia lui Roland Joffe.
De asemenea, lui Clark i-a mai fost decernat un al doilea premiu BAFTA pentru filmul "The Mission" din 1986, în regia aceluiași Roland Joffe. El mai primit nominalizari la premiile BAFTA pentru "Vera Drake" și "Marathon Man", iar în 2005 a primit Premiul american destinat editorilor cinematografici de carieră.
Numele său mai apare și pe genericul altor numeroase filme precum: “Charade” (1963, Stanley Donen); “Darling” (1965, John Schlesinger), “The Day of the Locust” (1975); “Marathon Man” (1976); “Agatha” (1979, Michael Apted), “Nell” (1994); filmul din seria James Bond “The World Is Not Enough”; “Memphis Belle” (1990, Michael Caton-Jones); “City by the Sea” (2002); “Vera Drake” (2004, Mike Leigh) și “Happy-Go-Lucky” (2008).
În afara carierei în editarea de filme, Clark a încercat și munca din spatele camerei de filmat, regizând pelicule precum "Madhouse" și "Rentadick".
În 2011, Jim Clark a publicat volumul "Dream Repairman: Adventures in Film Editing", în care relatează experiențe din cariera sa cinematografică, primind cronici pozitive în presă din partea The Guardian și The Observer.
Este membru fondator al Guild of British Film Editors, din 1966.
A fost căsătorit cu Laurence Méry-Clark, de profesie editor, și a avut trei copii.