Biografie

Jim Hutton a fost actor american de film și televiziune, care a trăit din 31.05.1934 până în 02.06.1979. Pe numele adevărat Dana James Hutton, s-a născut în Binghamton, New York și a murit, la 45 de ani, de cancer, în Los Angeles, California. A avut un rol important în seria "Ellery Queen", producție realizată de NBC, din 1975 până în 1976, apoi în filmele: "Where the Boys Are" - 1960, "The Honeymoon Machine" - 1961, "The Horizontal Lieutenant" - 1962, "The Hallelujah Trail" - 1965, "Walk, Don' t Run" - 1966, "The Green Berets", "Hellfighters", ambele cu John Wayne, în 1968. A fost căsătorit cu Maryline Poole, din 1958 până în 1963; au avut doi copii: o fată, Heidi, născută în 1959 și un fiu, Timothy, născut în 1960, care s-a consacrat ca actor.  A mai fost căsătorit cu Lynni Solomon din 1970 până în 1973, când au divorțat.  Au avut o fiică, Punch, care a colaborat la "Vanity Fair" până în 2016.