Jodie Whittaker, pe numele complet Jodie Auckland Whittaker, s-a născut la 17.06.1982, în Skelmanthorpe, West Yorkshire, Anglia. Este al doilea copil și singura fiică a lui Yvonne (născută Auckland) și Adrian Whittaker. A urmat cursurile școlii gimnaziale Scissett și ale liceului Shelley înainte de a se forma la Școala de Muzică și Dramă Guildhall, absolvind în 2005 cu o medalie de aur la actorie. Whittaker și-a făcut debutul profesional în piesa Furtuna la Shakespeare's Globe, în 2005. De atunci, a lucrat în film, televiziune, radio și teatru. În 2007, a jucat în producția Royal Court a piesei Pescărușul și a apărut într-o piesă de teatru pentru strângere de fonduri la Teatrul Almeida. A devenit cunoscută în filmul ei de debut, Venus (2006, în rolul Jessie pentru care a primit nominalizări la British Independent Film Award și Satellite Award. În 2009, a lucrat la filmele Ollie Kepler's Expanding Purple World și Perrier's Bounty, la drama Royal Wedding, la scurtmetrajul Wish. La începutul anilor 2010, Whittaker a jucat în seria Accused (2010) și în adaptarea romanului The Night Watch. S-a remarcat în The Kid (2010), One Day (2011), Hello Carter (2013), Good Vibrations (2013), Broadchurch (2013–2017, rolul Beth Latimer) și al 13-lea Doctor din Doctor Who (2018–2022; 2025, a jucat în trei sezoane și cinci episoade speciale, începând cu The Woman Who Fell to Earth în 2018 și încheind în 2022 cu The Power of the Doctor; a revenit în rol în 2025 cu o apariție cameo în finalul sezonului 15, The Reality War). A fost lăudată pentru rolurile sale din filmul science fiction Attack the Block (2011) și din episodul The Entire History of You din Black Mirror (2011). A revenit pe scenă în piesa Antigona, în rolul principal. În 2014, a apărut în rolul Sandra Grimes din miniseria The Assets, în rolul Annei din scurtmetrajul Emotional Fusebox, reluând ulterior rolul în versiunea sa de lungmetraj, Adults Life Skills, obținând nominalizări la categoria Cea mai bună actriță atât la British International Film Awards, cât și la National Film Awards. De asemenea, a preluat unul dintre rolurile principale în drama din patru părți Trust Me (2017). În 2017, Whittaker a preluat rolul din Twice Upon a Time. Din octombrie 2024 până în decembrie 2024, Whittaker a jucat în piesa de teatru Ducesa, în West End. Whittaker a jucat în Frauds, un serial în 6 episoade (2025), în Dear England, un serial în 4 părți (2025). În plan personal, Whittaker l-a cunoscut pe Christian Contreras, un actor și scriitor, și s-au căsătorit în 2008. Au o fiică, născută în aprilie 2015, și un al doilea copil, născut în 2022.