Joe Mantell, pe numele adevărat Iosif Mantel, a fost actor, care s-a născut la data de 21.12.1915, în Greenpoint, Brooklyn, New York, SUA, și care a decedat de pneumonie la data de 29.09.2010, în Tarzana, Los Angeles, California, SUA. Joe Mantell a fost un actor american de origine austriacă și evreiască. Părinții săi erau imigranți din regiunea Galiției din Europa de Est. La momentul imigrării lor, Galiția făcea parte din Regatul Galiției și Lodomeria (1772-1918), unul dintre teritoriile Imperiului Austriac. Tatăl lui a fost măcelar. El a servit în armată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Primul său rol a fost Dexter Freeman în filmul de aventură "Pirat Barbary" (1949). A fost nominalizat la Premiul Oscar la categoria Cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea lui Angie din filmul Marty, în 1955. Apoi, a jucat în filme, ca: „Storm Center” (1956), „Beau James” (1957), „The Sad Sack” (1957), "Onionhead". Mantell a fost distribuit frecvent în producții de televiziune. El a primit rolul principal al gangsterului Jackie Rhoades în episodul „Omul nervos într-o cameră de patru dolari” (1960) din seria de antologie „Zona amurgului”, luptătorul robot Battling Maxo, coproprietar în episodul „Oțel” (1963) din aceeași serie. El a jucat asasinul Giuseppe Zangara (1900-1933) în episodul din două părți „Asasinul neprins” (1960) din serialul de dramă criminală „De neatins”. Mantell l-a jucat pe Ernie Briggs în șase episoade din sitcomul „Pete și Gladys” (1960-1962), pe detectivul privat Albie Loos în patru episoade din serialul „Mannix” (1967-1975). Mantell a făcut un rol bun, Lawrence Walsh, în filmul "Chinatown" (1974). Mai târziu, el a revenit la rolul lui Walsh în filmul "The Two Jakes" (1990). Aceasta a fost ultima apariție a lui Mantell într-un film. În plan personal, el a fost căsătorit cu Mary Frank, din 1955 până în 2010, la moartea lui; au avut trei copii: un fiu, Robert, și două fiice, Jeanne și Cathy. El s-a retras din actorie în 1990, la vârsta de 75 de ani. A trăit la pensie până la moartea sa, în septembrie 2010. Avea 94 de ani.