Biografie

Regizorul american John Avildsen este cunoscut mai ales pentru filmul "Rocky" (1976) cu Sylvester Stallone în rolul principal, film pentru care a și câștigat un Premiui Oscar. De altfel, ca urmare a succesului extraordinar al filmului, Sylvester Stallone va reinterpreta rolul acestui boxer de șase ori pe marele ecran între anii 1976 și 2006.

Avildsen a câștigat premiul Academiei Americane de Film pentru Cel mai bun regizor cu "Rocky", care prezintă povestea boxerului Rocky Balboa, interpretat de Sylvester Stallone, în timp ce pelicula a fost desemnată Cel mai bun film la ediția galei din 1977. Printre alte succese ale lui Avildsen se numără seria "The Karate Kid" din anii 1980 (The Karate Kid", lansat în 1984, precum și "The Karate Kid Part II" din 1986 și "The Karate Kid Part III", în 1989) despre un adolescent care capătă încredere datorită învățării artelor marțiale.

De-a lungul timpului, sub îndrumarea sa au jucat șapte actori nominalizați la Oscar. Totodată l-a îndrumat pe platou pe Jack Lemmon în "Save the Tiger", cu care actorul a câștigat singurul Oscar din carieră.

A murit la vârsta de 81 de ani, suferind de cancer pancreatic.