Biografie

John Hodiak a fost actor american de teatru, film, radio. El s-a născut în 16.04.1914, la Pittsburgh și a decedat prematur, la doar 41 de ani, în 19.10.1955, de infarct, în Tarzana, California. În anul 1942, el a semnat un contract cu studioul MGM. Roluri mai importante a jucat în filmele: "Lifeboat" - 1944, "A Bell for Adano" - 1945, "Undeva, în noapte" - 1946, "Povestea lui Minniver" - 1950. A jucat roluri de militar în mai multe pelicule, dar în viața privată nu a executat serviciul militar fiind hipertensiv. În perioada 1946- 1953, a fost căsătorit cu actrița Anne Baxter (au avut o fiică, Katrina).

Fiul unor imigranți, de origine ucrainiană și poloneză, a crescut în Detroit, a luptat cu accentul cât a fost actor la radio și s-a mutat la Chicago. A avut performanțe în teatru și la Hollywood.  S-a remarcat și în pelicule precum: "Strangers in Town", "I Dood It", "Song of Russia", "Trial", cu Glenn Ford, în 1955. A primit o stea pentru activitatea de la radio, situată în partea de nord, aria 6100, pe Bulevardul Celebrităților din Hollywood.