Netflix
×
Utilizator
×
Biografie

John Lynch s-a născut la 26.12.1961, în Irlanda de Nord. Părinții săi au fost tatăl de origine nord-irlandeză, Fin Lynch, mama Rosina Pavone, de origine italiană, din Trivento, în sudul Italiei. Părinții lui s-au întâlnit la Londra, unde mama lui era profesoară. Este cel mai mare dintre cinci copii crescuți în religia catolică. În 1968, când avea șapte ani, s-a mutat cu familia în orașul Corrinshego, din Armagh, Irlanda de Nord, de unde era tatăl său. Corrinshego, unde și-a petrecut restul copilăriei și adolescenței, se află la periferia vestică a orașului Newry. Lynch a urmat mai târziu Colegiul St. Colman din Newry. A început să joace în piese de teatru în limba irlandeză la școală în primii ani ai The Troubles in Northern Ireland. Sora lui, Susan Lynch, și nepotul său, Thomas Finnegan, sunt, de asemenea, actori. John a devenit actor și romancier (autorul a două romane, Torn Water-2005, Falling Out of Heaven-2010). Lynch a jucat în filme, precum: Cal (1984, a fost nominalizat la Premiul BAFTA pentru cel mai promițător debutant), Edward II (1991), The Railway Station Man (1992), In the Name of the Father (1993), The Secret Garden (1993, rolul Lord Craven), The Secret of Roan Inish (1994), Angel Baby (1995, a câștigat premiul Australian Film Institute pentru cel mai bun actor principal și premiul Australian Film Critics pentru cel mai bun actor din 1995), Nothing Personal, Some Mother's Son (1996, rolul liderului republican irlandez Bobby Sands), Moll Flanders (1996, a fost nominalizat la un premiu Satellite Film Award), The Quarry (1998), Sliding Doors (1998, rolul Gerry), Best (2000, rolul legendarului fotbalist George Best; a câștigat cel mai bun actor pentru rolul principal din film la Festivalul de Film de la Fort Lauderdale în 2000; a scris și a coprodus filmul), Evelyn (2002), Five Day Shelter, The Baby War (2005, a fost nominalizat la IFTA), Ghosted, Black Death, Private Peaceful (2012), The Fall (2013–2016), Medici (2019), The Head (2020), The Banishing (2021). În plan personal, Lynch s-a căsătorit cu regizoarea Mary McGuckian în 1997, cunoscând-o pe platourile de filmare pentru Words Upon the Window Pane cu câțiva ani mai devreme. S-au separat în 2008 și mai târziu au divorțat. Din 2023, locuiește la Nisa, împreună cu soția sa, Christine.