Biografie

John Powell este un compozitor britanic, cunoscut pentru coloanele sale sonore. Locuiește în Statele Unite din 1997 și a compus până în prezent muzica pentru peste 50 de filme. A devenit celebru la sfârșitul anilor 1990 și în anii 2000, compunând muzica pentru numeroase filme animate și colaborând cu regizorii Doug Liman și Paul Greengrass. Muzica sa pentru filmul din 2010, How to Train Your Dragon i-a adus prima nominalizare la Premiile Oscar, la cea de-a 83-a ediție a Premiilor Oscar. Este un membru important al studioului de muzică al lui Hans Zimmer, Remote Control Productions, și colaboreaza frecvent cu compozitori de la acest studio, inclusiv cu Harry Gregson-Williams și cu Zimmer însuși.

Powell s-a născut în Londra. Copil fiind, a început să studieze vioara după care a studiat la Trinity College of Music. Mai târziu s-a aventurat în muzica jazz și rock, cântând într-o trupă soul numită The Fabulistics. După părăsirea colegiului, a compus muzică pentru reclame, ceea ce a condus la o slujbă ca asistent al compozitorului Patrick Doyle la câteva filme, inclusiv Much Ado for Nothing.

În 1995 a fost co-fondator al companiei de muzică pentru reclame Independently Thinking Music din Londra, care a compus muzica pentru peste 100 de reclame și filme independente britanice și franceze.

Prima coloană sonoră a lui Powell a fost în 1990 pentru filmul Stay Lucky. S-a mutat în Statele Unite și a compus prima sa coloană sonoră importantă în 1998 pentru filmul Antz, primul film produs de Dreamworks Animation a cărei coloană sonoră a compus-o alături de Harry Gregson-Williams. Doi ani mai târziu, cei doi au colaborat pentru Chicken Run iar în anul următor pentru Shrek, film care a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film de animație. Totuși, toate filmele Shrek ulterioare, au avut muzica compusă doar de Harry Gregson-Williams. În 2001, a compus muzica și pentru Evolution, I Am Sam, Just Visiting șiRat Race.

În 2002 Powell a fost angajat sa compună muzica din filmul The Bourne Identity, după ce Carter Burwell a părăsit proiectul, și a compus muzica pentru toate filmele ulterioare ale regizorului Doug Liman. S-a întors și pentru a compune muzica din celelalte două filme din serie, The Bourne Supremacy și The Bourne Ultimatum, ambele regizare de Paul Greengrass.

După filmele Bourne, Powell a colaborat cu Liman din nou pentru a compune muzica pentru filmul din 2005 Mr. and Mrs. Smith. În același an a compus și muzica pentru Robots.

În 2006 a compus muzica din filmul lui Greengrass, United 93. În același an a compus muzica pentru al doilea film din seria Ice Age, Ice Age: The Meltdown, precum și pentru X-Men: The Last Stand și Happy Feet, pentru care a câștigat un premiu Film & TV Music Award pentru cea mai bună coloană sonoră pentru un film de animație. În anul următor a compus muzica pentru The Bourne Ultimatum. În 2008 a colaborat cu compozitorul Hans Zimmer pentru a compune muzica din Kung Fu Panda și, in același an, a compus muzica pentru Jumper, Hancock și Bolt. În 2009 a compus muzica pentru al treilea și cel mai popular film din seria Ice Age de până acum; Dawn of the Dinosaurs.

În 2010 a compus muzica pentru How to Train Your Dragon. Aceasta a fost a șasea coloană sonoră compusă pentru un film Dreamworks Animation, deși prima în care care a compus toată muzica singur. A fost de asemenea prima sa coloană sonoră care să fie nominalizată la Oscar pentru Cea mai bună coloană sonoră. În același an a compus muzica pentru filmul lui Greengrass, Green Zone, documentarul lui Asif Kapadia, Senna, împreuna cu Antonio Pinto, si Knight and Day.