Biografie

Jonathan Hyde s-a născut în zodia taurului la 21 mai 1948 în Brisbane, Queensland, Anglia. S-a făcut cunoscut cu rolul J. Bruce Ismay, Director general al White Star Line din filmul de succes 'Titanic', ca egiptolog în superproducția 'The Mummy' și ulterior Sam Parish-Van Pelt, vânătorul din 'Jumanji'.

Jonathan este căsătorit cu soprana de origine scoțiană Isobel Buchanan, au împreună două fiice dintre care una este actrița Georgia King. Hyde este un membru foarte respectat al 'The Royal Shakespeare Company', a jucat Ferdinand în producția din anul 1985 a lui John Webster 'The Duchess of Malfi ', a absolvit 'The Royal Academy of Dramatic Art' și a devenit membru asociat al academiei, a mai fost membru și la 'Not The Nine O'Clock News' prima serie care a fost retrasă de la difuzare datorită alegerilor generale din anul 1979.

Recent a devenit membru de frunte al celebrei companii de teatru 'The Royal National Theatre Company'. A fost foarte aproape de a fi încorporat în trupele care au luptat în Vietnam dar problemele de sănătate au împiedicat această încorporare, a călătorit în India, a stat timp de șapte săptămâni la Jaipur pentru filmările de la filmul ''The Curse of King tut's Tomb' (2006). Inainte de asta, în anul 1999 a fost în deșert, la Marrakech timp de cinci săptămâni pentru filmările de la superproducția 'The Mummy'. În același an a fost Sofocle în piesa 'Antigona' jucată la 'Old Vic Theatre' din Londra.