Biografie

Jonathan Mostow și-a făcut debutul în lumea filmului ca screnarist și regizor pentru thriller-ul din 1997 “Breakdown”, cu Kurt Russell în rolul unui bărbat a cărei soție dispare misterios în deșert, după ce i se strică mașina. Acest film apreciat de critică a debutat pe primul loc în topul încasărilor în SUA, în primul său weekend.
I-a urmat un alt mare succes de box office — filmul de acțiune/thriller din al doilea război mondial, “U-571,” cu Matthew McConaughey și Harvey Keitel. Filmul, al cărui scenariu este semnat tot de el, a fost nominalizat la două premii Oscar și a primit premiul pentru “Cel mai bun montaj de sunet”.
Următorul film regizat de Mostow a fost “Terminator 3: Rise of the Machines,” cu Arnold Schwarzenegger. Filmul a avut încasări de 450 milioane USD la nivel mondial, continuând una dintre cele mai productive franșize de la Hollywood.
Mostow a fost producătorul executiv al thriller-ului din 1997 al lui David Fincher, “The Game” (al cărui scenariu l-a creat împreună cu colegii săi de la Harvard și colaboratorii săi de multă vreme, John Brancato și Michael Ferris). A revenit apoi în scaunul regizorului pentru mini-seria HBO premiată cu Emmy “From the Earth to the Moon,”. În ultimul segment, intitulat “La Voyage Dans La Lune”, joacă și Tom Hanks.
În 2004, Mostow a fost votat “Regizorul de acțiune al anului” de Asociația Mondială pentru Cascadorii. De curând, a fost producător executiv pentru filmul blockbuster al lui Will Smith “Hancock.”
Mostow și-a început cariera de regizor ca student la Universitatea Harvard, unde a regizat numeroase scurt-metraje și documentare premiate. Prima sa mare lovitură în domeniul regiei și scenariului de film a fost în 1991, cu thriller-ul TV al Showtime “Flight of Black Angel,” care i-a adus o nominalizare la Premiile Cable ACE pentru “Cel mai bun film special”.
Pe lângă munca sa în film și televiziune, a creat recent pentru Virgin Comics The Megas, un roman grafic în patru părți, derulat într-o realitate alternativă, în care în Statele Unite forma de guvernare este monarhia.