Regizor, producător american, scenarist convertit tardiv la regie, care își concentrează de regulă atenția asupra construcției dramatice și a schimbului de replici alert și inteligent, ceea ce dă filmelor sale un aer de sofisticare, dar nu și de profunzime, pentru că neglijează mecanismul psihologic și logica umană a personajelor.
Pelicule care l-au făcut cunoscut: Castelul Dragonului, Fantoma căpitanului, Scrisoare către trei neveste (Premiul Oscar), Totul despre Eva (Premiul Oscar pentru film și regie, Premiul special al juriului la Cannes), Fără ieșire, Julius Caesar, Contesa desculță, Americanul liniștit, Cleopatra, Copoiul (Premiul Oscar).
Joseph L. Mankiewicz a trăit din 11.02.1909 până în 05.02.1993. S-a născut în Wilkes - Barre, PA, și a murit de inimă, în Bedford, N.Y. În 1929, a jucat rolul unui reporter în filmul "Woman Trap". Prima nominalizare la Oscar a avut-o la 22 de ani, în 1931, pentru scenariul filmului "Skippy". Ca producător, a contribuit la realizarea scenei finale din filmul "Woman of the Year", cu Spencer Tracy și Katharine Hepburn, un cuplu cu care a colaborat în mod deosebit.
A fost căsătorit cu Elizabeth Young din 1934 până în 1937, cu Rose Stradner, din 1939 până în 1958, cu Rosemary Matthews, din 1962 până în 1993. A primit o stea pentru filmele sale, aflată în partea de nord, aria 6200, pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood.