Biografie

Joseph Mascolo s-a născut la 13.03.1929, în West Hartford, Connecticut, SUA, și a decedat la 08.12.2016, în  Los Angeles, California, SUA, de boala Alzheimer. Părinții săi, Anna (DeTuccio) și Peter Mascolo, erau imigranți italieni. Joseph a cântat la clarinet la Metropolitan Opera din New York City timp de doi ani. Potrivit Soap Opera Digest, a avut un contract pe durată nedeterminată pentru Days of Our Lives (1965), care i-a permis să joace pe ticălosul Stefano DiMera ori de câte ori avea chef să-și reia rolul (și ori de câte ori scriitorii au venit cu o poveste bună). Acest lucru a permis personajului să fie „omorât” de mai multe ori, revenind – într-o secvență memorabilă – printr-un târg cu Satana însuși. A mai jucat în filme, precum: Bronk (1975), Jaw 2 (1978), Gangster Wars (1982), The Equalizer (1985). A făcut activități de caritate pentru persoanele cu handicap, iar oamenii din Ocilla, Georgia, i-au apreciat atât de mult munca, încât au dat numele lui unei străzi. A fost pasionat de lectură, tenis și grădinărit. În plan personal, el a fost căsătorit cu Rose G. Maimone, din 1953 până în 1986, la moartea ei; au avut un copil; cu Patricia Schultz, din 22 octombrie 2005 până în 8 decembrie 2016, la moartea sa. A cunoscut-o pe Patricia Schultz, fost director al NBC Television, cu 15 ani înainte de a se căsători cu ea.