Joseph Mawle, pe numele complet Joseph Daniel Turner Mawle, s-a născut la 21.03.1974, în Oxford, Anglia, Marea Britanie. A crescut într-un conac victorian dintr-o fermă în afara Shipston-on-Stour, Warwickshire. El este unul dintre cei trei copii dintr-o familie cu o istorie de nouă generații de agricultură în Warwickshire. Mama lui a fost profesoară. Tatăl său, Richard, a cultivat pământul. Joseph a urmat cursurile școlii Croft de la periferia orașului Stratford-upon-Avon, unde a fost diagnosticat dislexic și în consecință, a mers de la 13 la 16 ani la un internat pentru copii cu nevoi speciale. Mawle a părăsit școala la 16 ani pentru a deveni actor, dar a contractat labirintită, rămânând cu deficiențe de auz în proporție de 70% în registrul superior și cu tinitus. El l-a convins pe directorul colegiului local din Stratford-upon-Avon să-l lase să studieze artele spectacolului în timp ce avea diferite de locuri de muncă, cum ar fi instructor de fitness, spălător de vase. A jucat pentru Box Clever Theatre Company și în propria sa producție Solo Hamlet. A câștigat o bursă pentru a studia la Bristol Old Vic Theatre School, unde a absolvit în 2002. În același an a apărut în reclame TV pentru Guinness, a lucrat ca asistent într-o școală cu nevoi speciale. El a obținut în 2003 primul său rol important, Troilus, într-o producție Troilus și Cressida. A activat la Teatrul Nuffield, Southampton, în Hamlet și în Royal Exchange, în producția Anthony și Cleopatra din Manchester, în 2005. S-a remarcat în filmul de televiziune Soundproof (2006), în care era nevoie de un actor surd pentru rolul principal. Mawle a fost nominalizat la RTS Breakthrough on Screen Award, în 2007. Mawle a apărut într-o serie de producții de televiziune britanică, inclusiv Dunkirk, câștigător al premiului Huw Wheldon BAFTA pentru dramă reală, Persuasion (2007), drama gay Clapham Junction, în rolul lui Tim. În 2008, Mawle a jucat rolul Isus în miniseria The Passion, și ca invitat în episodul Broken Souls din Războiul lui Foyle. În 2008, a revenit la teatru, în Ultimele zile ale lui Iuda Iscariotean, la Teatrul Almeida. El a fost listat pentru Cel mai bun debutant de Evening Standard Theatre Awards și nominalizat la WhatsOnStage Theatre Choice Awards pentru Cel mai bun debutant pentru interpretarea sa în rolul Iuda. În 2009, a jucat în mai multe filme: Nineteen Eighty, Heartless, Freefall. La televiziune în acel an, a jucat în episodul 4 din filmul The Street. În 2010, Mawle a apărut în filmul End of Love și în scurtmetrajul Sometimes The Moon Is Velvet. A mai apărut în filmul Murder on the Orient Express, în Five Daughters, Dive, Made in Dagenham. În 2011, a jucat rolul Gerald Crich în adaptarea de televiziune Women in Love. Tot în 2011, a apărut în videoclipul The Horrible Crowes pentru single-ul lor de debut, Behold the Hurricane, a interpretat rolul Benjen Stark în serialul Game of Thrones. Mawle a apărut în episodul pilot și a revenit la rolul său din sezonul 6. El a apărut în mai multe proiecte în 2012, inclusiv în producția Birdsong, în filmul The Cold Light of Day, în Lincoln: Vampire Hunter și în filmul independent britanic Shell. În 2013, Mawle l-a portretizat pe Stephen Beaumont în The Tunnel, pe inspectorul detectiv Jedediah Shine în Ripper Street. El a avut un rol principal în filmul de groază The Hallow. În octombrie 2019, el s-a alăturat distribuției The Lord of the Rings of Power. L-a interpretat pe Adar, un elf căzut care a devenit primul Uruk, tatăl orcilor. În decembrie 2022, a fost dezvăluit că rolul Adar va fi preluat de Sam Hazeldine, iar Mawle nu se va mai întoarce. Mawle rămâne cunoscut mai ales pentru rolurile: Benjen Stark din Game of Thrones, tatăl lui Shell din Shell (2012), Detectivul inspector Jedediah Shine în Ripper Street, Firebrace în Birdsong, Jesus Christ în The Passion, Odysseus din Troy: Fall of a City ( 2018), Adar din Stăpânul inelelor: Inelele puterii (2022).