Biografie

Este considerat a fi unul dintre cei mai buni actori britanici, reputație care se datorează în parte și repertoriului său extrem de variat de pe marile ecrane și scenele teatrale. De curând el s-a reîntors pe scena teatrală pentru a juca rolul titular din producția Donmar Warehouse, cu vestita piesă a lui Shakespeare, “Hamlet,” jucată inițial la Londra, în West End și apoi în Statele Unite, pe Broadway.

Pe marele ecran, Law a atras pentru prima dată atenția criticilor datorită interpretării pe care i-a dat-o iubitului lui Oscar Wilde, Lord Alfred Douglas, din pelicula anului 1997, “Wilde,” pentru care a obținut premiul Evening Standard British Film. După ce a fost remarcat, el a continuat să se dezvolte, obținând aprecierea internațională pentru rolul din filmul lui Anthony Minghella, “The Talented Mr. Ripley.” Interpretarea lui Law din acest film i-a adus nominalizări la Oscar®și Golden Globe, ca și un premiu BAFTA.

Law a fost ulterior răsplătit cu nominalizări la Oscar®, Golden Globe și BAFTA, pentru cel mai bun actor dintr-un rol titular, pentru rolul din 2003, din filmul epic despre Războiul civil “Cold Mountain,” de asemenea regizat de Minghella. De asemenea el a mai obținut o nominalizare la Globul de aur pentru rolul din filmul lui Steven Spielberg, “AI: Artificial Intelligence.”

În 2004, Law a jucat în cinci filme diferite, dintre care două au fost premiate pentru distribuție: drama lui Mike Nichols, “Closer,” cu Julia Roberts, Clive Owen și Natalie Portman, împreună cu care el a obținut premiul National Board of Review pentru cea mai bună distribuție; și filmul biografic al lui Martin Scorsese, “The Aviator,” care s-a bucurat de premiul Screen Actors Guild pentru cea mai bună interpretare actoricească. În același an, Law a jucat în “Alfie,” unde a interpretat rolul principal sub bagheta regizorului Charles Shyer; “I Heart Huckabees” de David O. Russell; și “Sky Captain and the World of Tomorrow,” la care a asigurat și producția. De asemenea el și-a împrumutat vocea unuia dintre personajele lui Lemony Snicket din „A Series of Unfortunate Events.”

Printre numeroasele roluri interpretate de el se numără și cele din filmele “The Imaginarium of Dr. Parnassus” de Terry Gilliam; “Sleuth,” de Kenneth Branagh, film pe care l-a și produs; filmul lui Wong Kar Wai, “My Blueberry Nights”; comedia romantică a lui Nancy Meyer, “The Holiday,”; “Breaking and Entering,” film în care a colaborat din nou cu Anthony Minghella; filmul lui Sam Mendes, “Road to Perdition,” filmul lui Jacques Annaud, “Enemy at the Gates”; “eXistenZ” de David Cronenberg; filmul lui Clint Eastwood “Midnight in the Garden of Good and Evil”; și “Gattaca,” film care a marcat debutul său în cinematografia americană.

În 2007, Academia franceză i-a acordat lui Jude Law un premiu de onoare César care-i recunoaște meritele aduse cinematografiei, iar guvernul Franței i-a conferit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, pentru realizările sale artistice.

Jude Law, pe numele complet David Jude Heyworth Law, s-a născut la 29.12.1972, în Lewisham, Londra, Anglia, Marea Britanie. Părinții săi se numesc Peter Robert Law și Margaret Anne Heyworth, ambii profesori. Mama lui a fost adoptată, dar s-a reunit mai târziu cu mama ei biologică din Țara Galilor, Meinwen Parry. Are o soră mai mare, Natasha Law. Jude a crescut în Blackheath, cartierul Greenwich, a studiat la John Ball Primary School din Blackheath, la Kidbrooke School, Școala Alleyn. Actor de teatru, film, televiziune, activ din 1987, an în care a jucat cu Teatrul Național de Muzică pentru Tineret, apoi în piesele The Ragged Child, The Fastest Clock in the Universe. Law a primit un premiu de film al Academiei Britanice, două nominalizări la premiul Oscar, la două premii Tony (în teatru) și la patru premii Globul de Aur. A mai jucat în filme, precum: Shopping (1994, cu Sadie Frost), Wilde (1997), Midnight in the Garden of Good and Evil (rolul Billy Hanson), The Wisdom of Crocodiles (1998), My Blueberry Nights (2007), The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009), Sherlock Holmes (2009, rolul Dr. Watson), Repo Men (2010), Sherlock Holmes:A Game of Shadows (2011), Rage, Contagion (2011), Hugo (2011), Side Effects (2013), The Grand Budapest Hotel (2014), Spy (2015), The Young Pope (2016, serial de televiziune), King Arthur: The Legend of the Sword (2017), Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald (2018, rolul Albus Dumbledore), Captain Marvel (2019), The New Pope (2020), Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore (2022). A jucat teatru în producții din West End și Broadway, inclusiv Les Parents terribles (1994, nominalizat la premiul Laurence Olivier, a primit premiul Ian Charleson pentru debutant remarcabil; în 1995, cu titlul schimbat în Indiscretions a jucat pe Broadway, primind nominalizare la premiul Tony și Premiul Theatre World Award), Hamlet (2010), Anna Christie (2011). La televiziune, Law a apărut în Croitorul din Gloucester, Families, în scurtmetrajul The Crane. Law și soția sa de atunci, Sadie Frost, erau membri ai grupului The Primrose Hill set, ceea ce a dus la colaborări creative și formarea unei companii de producție Natural Nylon, care nu a avut succese majore.

În plan personal, Jude Law a fost căsătorit cu actrița Sadie Frost, din 1997 până în 2003. Au divorțat. Au doi fii, Raffety și Rudy Indiana Otis, și o fiică, Iris. A fost căsătorit cu actrița Sienna Miller din 2005 până în 2006; a reluat relația cu Sienna din 2009 până în 2011. Law și modelul american Samantha Burke au avut o scurtă relație în 2008, din care a rezultat al patrulea copil al actorului, fiica Sophia. Al cincilea copil al lui Law, Ada, cu fosta iubită Catherine Harding, s-a născut în 2015. El este căsătorit cu Phillipa Coan, din 2019 și în prezent. Au un copil.