Biografie

Actor francez de teatru și film. Studii de arhitectură întrerupte. Joacă pe scenele "Ambigu", "Mathurins", "Nouveautes". Timp de 12 ani se produce pe scenele belgiene recoltând elogii pentru virtuozitatea aparițiilor din teatrul bulevardier. Revine în patrie aureolat de prestigiu artistic și debutează pe ecran în "Cromwell", dar activitatea teatrală este precumpănitoare. Personajul său pitoresc, histrionic debordând de vitalitate interpretativă, se consacră târziu, abia în filmul sonor. Aparițiile din "Lupii între ei", "Hoțul de femei", "Cafe de Paris", "Noaptea amintirilor" și "Simfonia fantastică" se impun grație resurselor expresive extrem de personale, dominate de comunicativitatea replicii malițioase, cumva cinice, de "canalie" sentimentală. Creația sa din "Trubadurii diavolului" aduce un spor de sobrietate, excesiva spontaneitate a gestului comico-dramatic fiind retușată cu eleganță și discreție interpretativă.