Biografie

Julia Karin Ormond s-a nascut pe 4 ianuarie 1965 in Epsom, Surrey, Anglia, intr-o familie instarita. Tatal ei, inginer programator de succes, a devenit milionar pana la varsta de 30 de ani, dar si-a parasit familia cand Julia era inca mica. In copilarie, Julia e frecventat cursurile unei scoli particulare, avnd colegi in mare parte baieti, care i-au influentat personalitatea cumva baietoasa. In loc sa se joace cu papusile, ea se bucura mai mult de jocul de hockey sau alte sporturi. Interesul pentru teatru s-a manifestat doar in piesele realizate in cadrul scolii, dar a tatonat si cu pictura, aptitudine mostenita de la bunicii sai. A urmat cursurile Academiei de Arte Dramatice Webber-Douglas din Londra.

Prima aparitie pe micul ecran a fost intr-o reclama la branza, dar tranzitia a fost usoara spre mici productii de teatru de televiziune pana la rolul principal din "The young Catherine" in 1991. La filmari l-a cunoscut pe Rory Edwards cu care se va casatori si de care ulterior va divorta in 1993. La inceputul anilor '90, Julia apare alaturi de Tim Roth in "Captives" si Robert Duvall in "Stalin", portretizand-o pe Nadia Aliluieva, sotia dictatorului, atragand atentia asupra ei.

Adevaratul ei debut pe marele ecran va fi in 1994 in "Legends of the fall", in compania lui Sir Anthony Hopkins si Brad Pitt. In anul urmator va straluci alaturi de alti prodigiosi actori, Sean Connery si Richard Gere, in "First Knight". Un alt rol care o va pune in valoare este cel al Sabrinei, in remake-ul lui Sydney Pollack la filmul cu acelasi nume din 1954.

Dupa o pauza de doi ani, filmeaza "Smilla's sense of snow", dar fara sa aiba succes in box-office sau in randurile criticilor. Aparitia ei in filmul rusesc "The barber of Siberia" de asemenea este neremarcata in industria de film.

Julia si-a fondat propria companie de productie in 1997. In 1999, a aparut cu vocea in productia TV "Animal farm", iar in 2000 s-a intors pe marele ecran alaturi de Vince Vaughn in "Prime gig".