Julian Rhind-Tutt, pe numele complet Julian Alistair Rhind-Tutt, s-a născut la data de 20.07.1967, în West Drayton, Middlesex, Londra, Anglia, Marea Britanie. El este cel mai tânăr dintre cei cinci frați (cu un decalaj de 10 ani între el și cei doi frați și cele două surori ale sale). A urmat cursurile Școlii John Lyon din Harrow, Middlesex, unde a jucat în producții școlare, preluând conducerea unei producții școlare Hamlet, care s-a jucat la Edinburgh Festival Fringe la mijlocul anilor 1980. După ce a făcut studii de engleză și teatru la Universitatea din Warwick, a urmat Școala Centrală de Vorbire și Dramă din Londra unde a câștigat premiul Carleton Hobbs în 1992 de la BBC Radio Drama. Primul rol semnificativ al lui Rhind-Tutt a fost cel de Duce de York în The Madness of King George (1994). A continuat cu o succesiune de roluri mai mici de televiziune și film. După The Saint (1997), el a obținut un rol major în drama lui William Boyd, The Trench (1999, cu Daniel Craig), un rol în filmul Notting Hill (1999). Primul său rol major la televiziune a fost în Hippies (1999), iar ulterior a apărut în alte câteva seriale britanice importante de sketch și comedie de situație ale perioadei, inclusiv în Smack the Pony, Absolutely Fabulous, Black Books. După rolurile din Lara Croft: Tomb Raider (2001), To Kill a King (2003), a jucat rolul Dr Mac Macartney în serialul de comedie Green Wing, din 2004 până în 2006, și a interpretat pe inspectorul Monty Pippin în serialul american Keen Eddie. A jucat în Rabbit Fever (2006), Stardust (2007), Oliver Twist (2007). A apărut ca duelist în videoclipul single-ului „Too Cold” al lui Roots Manuva și în peste 50 de producții radio. În 2008, a povestit un scurtmetraj pentru aniversarea a 60 de ani de la Declarația Universală a Drepturilor Omului. A mai jucat în The Lady Vanishes (2013), Burn Burn Burn (2015), Bridget Jones însărcinată (2016). În 2015, a apărut în serialul TV, The Bastard Executioner în rolul Lord Pembroke. În 2018, el a susținut rolul Marches of Blayne în serialul original Harlots. A jucat în Britannia (2018), Blithe Spirit (2021). În plan personal, Rhind-Tutt este căsătorit cu make-up artist și instructor de yoga, de origine slovenă, Nataša Zajc. Au un fiu, Lucian.