Biografie
Kaylee DeFer s-a născut pe 23 septembrie 1986 în Tucson, Arizona.
A început să joace în piese de teatru de la 8 ani continuând și în liceu culminând cu rolul principal din piesa Bye Bye Birdie. În 2003 s-a dus la Los Angeles pentru a-și continua cariera în actorie.
DeFer și-a făcut debutul în televiziune apărând în diverse seriale, primul film in care a jucat fiind "Underclassman". Apare și în filmul "Flicka" (2006). Are roluri mici în seriale precum "How I Met Your Mother", "Ghost Whisperer" și "Bones". Cel mai important rol al actriței este cel al lui Hillary Gold, o adolescentă de 17 ani, în serialul "The War At Home".
Ea este și modelul de pe coperta albumului trupei pop rock Reeve Oliver, "Touchtone Inferno".