Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885, in Târlișua, județul Bistrița-Năsăud, primul dintre cei 14 copii ai familiei.
A studiat la școala militară la Șopron, apoi la Academia militară Ludoviceum din Budapesta, a fost ofițer regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, Ungaria si a demisionat în 1908. In 1910 era funcționar la primăria din Vărarea, Bistrița-Năsăud si guvernul de la Budapesta cerea extrădarea lui. A fost arestat si inchis, in inchisorile Vacaresti si la Gyula a continuat sa scrie. A fost eliberat după câteva luni si a lucrat ca notar.
A debutat in 1908 la Sibiu, cu nuvela Ofilire, urmata in 1909 de povestirea Codrea (Glasul inimii) si de nuvela Rafuiala, in revista Luceafărul.
A plecat la București si a fost angajat la publicația Ordinea, apoi a fost secretar de redacție la Falanga literară si artistică si la Convorbiri critice. In 1911 ajungea la Craiova, ca secretar al Teatrului Național, in 1928 era numit director al Teatrului Național din București, funcție pe care a deținut-o până in 1929.
La Craiova s-a căsătorit cu actrița Fanny Radulescu.
In 1912 apărea volumul de nuvele Frământări, apoi Golanii si Mărturisire in 1916, Rafuiala in 1919. In 1920 a publicat primul roman, Ion, pentru care i s-a decernat premiul Academiei Române. Au urmat volumele de nuvele Catastrofa si Norocul (1921), Cuibul visurilor (1927), Cântecul lebedei(1927), Ițic Ștrul dezertor (1932).
După romanul Ion a publicat alte romane sociale cum sunt Crăișorul (1929), Răscoala (1932), Gorila. A publicat in 1940 romanul polițist Amândoi, volumele de teatru Cadrilul(1919), Plicul (1923), Apostolii (1926).
Romanele psihologice scrise de Liviu Rebreanu sunt: Pădurea spânzuraților (1922), Adam și Eva (1925), Ciuleandra (1927), Jar (1934).
In 1930 a condus Direcția Educației Poporului, in anul 1932 tipărea la București revista România literară.
A fost președintele Societății Scriitorilor Români și membru al Academiei Române din 1934, in 1941 era numit din nou director al Teatrului Național si director al cotidianului Viața. În anul următor a ținut conferințe despre cultura românească intr-un turneu susținut in Germania si Austria.
A murit in 1944 la Valea Mare, județul Argeș, cauza oficială fiind niște probleme cardiace, însă apropiații susțin că acesta ar fi fost asasinat de un soldat.