Filmele mele Inchide
Biografie

Lucas Neff s-a născut la 07.11.1985, în Chicago, Illinois, SUA. Mama sa, Meade Palidofsky, este fondatoarea Storycatchers Theatre, iar tatăl său, Alan, este avocat și romancier. Lucas este de origine irlandeză și evreiască; are un frate mai mic. A absolvit Liceul Whitney M.Young Magnet, în 2004 și a obținut o licență în Arte Frumoase cu specializarea Teatru la Universitatea din Chicago, Illinois, în 2008. A început să joace când a fost repartizat din greșeală la departamentul de arte performative de la UIC. După facultate, a urmat cursuri la Compania de Teatru Steppenwolf din Chicago. Debutul său în teatrul local a fost în producția Jon a companiei de teatru Collaboraction din Chicago. În timp ce lucra în teatru de prezentare și în reclame, Neff s-a finanțat făcând curățenie în case, lucru pe care l-a început cu doar o săptămână înainte de a fi distribuit în primul său rol major. Primul său rol la televiziune a fost unul minor în finalul serialului The Beast. Actor activ din 2009, Neff s-a remarcat pentru munca sa în televiziune, unde a primit recunoaștere publică pentru rolul principal, James Jimmy Chance din sitcomul Raising Hope (2010–2014), Apoi, el a avut roluri principale: Jason în sitcomul Downward Dog (2017), David în serialul American Princess (2019), Dr. Caleb Sommers în sitcomul Carol's Second Act (2019–2020). Rolurile sale recurente au fost: Ryan Wheeler în serialul The Handmaid's Tale (2022), Paul Sutton în serialul Power Book III: Raising Kanan (2023–2024), Căpitanul Edmund Dellinger în miniseria American Primeval (2025). Neff a avut rolurile vocale principale: Donny în serialul animat Trash Truck (2020–2021) și Duncan P. Anderson în sitcomul animat Monsters at Work (2021; 2024). Neff și-a menținut legăturile cu teatrul, scriind piese de teatru, precum Ultima rață, care a fost jucată la Teatrul Jackalope din Chicago ca piesă finală a stagiunii 2011–2012. A fost nominalizată la premiul Joseph Jefferson pentru cea mai bună operă nouă. În plan personal, el s-a căsătorit cu actrița australiană Caitlin Stasey, în 2016, de care a divorțat la sfârșitul anului 2020. El locuiește în Los Angeles, California.