Biografie

Născută la 6 februarie 1935, a absolvit în 1957 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, din anul următor devenind actriță a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, teatru căruia i-a închinat întreaga carieră și unde a jucat, cum chiar ea afirma acum câțiva ani, în peste 50 de spectacole. Aproape 5000 de reprezentații.

Natașa în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki (1975), Doamna Ekusted în „Hedda Gabler” de H. Ibsen (1975), Lucienne în „Puricele în ureche” de George Feydeau (1969), Stella Kowalski în „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams (1965), Felicia Mălureanu în „Costache și viața interioară” de Paul Everac (1962) sau Laura în „Menajera de sticlă” de Tennessee Williams (1960) sunt doar câteva dintre spectacolele în care a jucat și pe care le-a îndrăgit.

S-a întregit ca actor și prin colaborările în cinematografie. A jucat în aproximativ 10 filme dintre care amintim „Erupția” în regia lui Liviu Ciulei (1957) și „Flăcări pe comori” în regia lui Nicolae Mărgineanu (1987).