Ludovic Antal s-a născut la 18 februarie 1924, în satul Butea din comuna Miclăuşeni, Iași, și a decedat la 24 octombie 1970, în București. A fost un actor roman. Era fiul lui Anton Antal şi al Varvarei Anton Ghercă, ceangăi.
Între 1931-1936 urmează şcoala primară în satul natal. Vreme deun an studiază la seminarul din Hălăuceşti şi apoi continuă gimnaziul în aceeaşi localitate. Între 1941-1942, studiază la liceul comercial din Roman.
În 1942 pleacă la Bucureşti, unde îşi termină studiile liceale. Susţine examenul de admitere la Şcoala de ofiţeri de aviaţie, dar face hemoragie la proba de zbor. Doi ani e vânzător la o farmacie şi alţi doi, facturist la un depozit de medicamente.
În 1947 intră la facultetea care va da scenei româneşti un mare artist. El va colinda opoi teatrele: CFR, Naţional, Giuleşti, şi în ultimii 8 ani de viaţă, la Notara. Dar, în general, a fost privat de roluri care i-ar fi putut pune în valoare talentul, din cauza unor adversităţi politice şi profesionale de epocă. Însă Ludovic Antal va rămâne în amintirea marelui public românesc ca un inegalabil recitator. Interpretarea sa, în fond, era clasică şi firească.
Ceea ce fermeca era vocea lui tulburătoare, cu timbrul ei muzical, specific, inefabil, „ca bulboanele Siretului”, cum i-a zis un poet. Reflecţiile consemnate de el despre arta interpretării poeziei dovedesc talentul său aforistic şi ar putea, adunate, alcătui un studiu estetic de o mare fineţe.
Securitatea l-a şicanat mereu, l-a reţinut cinci ani după gratii, ceea ce nu l-a înfricoşat să facă, în taină, cea dintâi imprimare, la Mănăstirea Putna, a „Doinei” lui Eminescu.
Între 1931-1936 urmează şcoala primară în satul natal. Vreme deun an studiază la seminarul din Hălăuceşti şi apoi continuă gimnaziul în aceeaşi localitate. Între 1941-1942, studiază la liceul comercial din Roman.
În 1942 pleacă la Bucureşti, unde îşi termină studiile liceale. Susţine examenul de admitere la Şcoala de ofiţeri de aviaţie, dar face hemoragie la proba de zbor. Doi ani e vânzător la o farmacie şi alţi doi, facturist la un depozit de medicamente.
În 1947 intră la facultetea care va da scenei româneşti un mare artist. El va colinda opoi teatrele: CFR, Naţional, Giuleşti, şi în ultimii 8 ani de viaţă, la Notara. Dar, în general, a fost privat de roluri care i-ar fi putut pune în valoare talentul, din cauza unor adversităţi politice şi profesionale de epocă. Însă Ludovic Antal va rămâne în amintirea marelui public românesc ca un inegalabil recitator. Interpretarea sa, în fond, era clasică şi firească.
Ceea ce fermeca era vocea lui tulburătoare, cu timbrul ei muzical, specific, inefabil, „ca bulboanele Siretului”, cum i-a zis un poet. Reflecţiile consemnate de el despre arta interpretării poeziei dovedesc talentul său aforistic şi ar putea, adunate, alcătui un studiu estetic de o mare fineţe.
Securitatea l-a şicanat mereu, l-a reţinut cinci ani după gratii, ceea ce nu l-a înfricoşat să facă, în taină, cea dintâi imprimare, la Mănăstirea Putna, a „Doinei” lui Eminescu.